O singura dragoste, doua case
Unele cupluri, care se iubesc enorm de mult, isi gasesc fericirea locuind separat. Acest mod de a trai este un fenomen care a fascinat sociologii vreme indelungata, partenerii fiind chiar si casatoriti. Acestia vorbeau despre separarea rezidentiala pe termen lung sau chiar permanent. Printre motivele care i-au determinat sa adopte acest mod de viata se numara un motiv practic si anume, locul de munca.
Odata cu trecerea timpului si schimbarea lucrurilor, sociologii afirma ca acum este vorba despre femei mai in varsta in special, heterosexuale, divortate sau vaduve, cu un entuziasm iesit din comun pentru viata. Isi intalnesc partenerul, dar nu sunt interesate sa se mute cu acesta. Fiind stabile din punct de vedere financiar si independente, acestea nu sunt interesate sa mai locuiasca cu cineva si astfel se concentreaza pe ele insele. Isi doresc o tovarasie, dar nu si implicatiile unui mariaj.
Majoritatea acestor cupluri impartasesc aceste “crezuri”, adica impulsul catre autonomie si implinirea de sine. Pe langa acestea, se alatura si indemnul de a evita rutina casatoriei, a familiei traditionale, luptele ce vor interveni pe viitor, discutiile zilnice despre finantele casei sau dispretul care poate aparea in timp.
Chiar si asa, aceste aranjamente raman neconventionale si provoaca reactii mixte din partea familiei si prietenilor. Unele persoane sunt fascinate, alte invidioase, preocupate sau persoane care judeca aspru aceste situatii. Cei mai conservatori critici nu considera aceste relatii a fi legitime, ci inteleg prin termenul “relatie” compromisuri semnificative, printre care si faptul ca trebuie sa locuiesti in aceeasi casa cu partenerul tau de viata.
Pentru multe cupluri, mutatul impreuna este un pas cheie care duce catre un parteneriat angajat pe termen lung. Pentru ei, in primul rand, separarea aceasta poate fi o modalitate de a spori noutatea si chiar si emotiile intr-o relatie. La inceput, cuplurile tind sa se angajaze intr-o multime de activitati inedite si captivante, ceea ce cercetatorii le numesc activitati de auto-extindere. Odata cu trecerea timpului, cuplurile pe termen lung cad in rutina, inceteaza sa mai faca lucruri noi distractive impreuna, ceea ce duce la plictiseala.
Cuplurile care nu locuiesc impreuna, gasesc modalitati de a impiedica relatia sa devina monotone. Cuplurile pe distante lungi care au timp limitat pentru a-l petrece unul cu celalalt, tind sa experimenteze mai multa pasiune in relatiile lor decat cuplurile traditionale.
Aceste cupluri evita astfel un dezavantaj major al coabitarii, ceea ce reprezinta un angajament crescut in mod artificial pentru relatia respectiva, practic, este mai dificil pentru cupluri sa se desparta daca locuiesc impreuna, deoarece trebuie sa isi imparta lucrurile, ulterior fiecare dintre ei sa isi gaseasca o noua locuinta etc. Pentru cuplurile care nu locuiesc impreuna, situatia este mai putin dificila, ei pot fi siguri ca, atat ei, cat si partenerii lor, raman in relatie din motive corecte.
