Povestile fratilor Grimm nu au fost scrise pentru copii
Celebra colectie de povesti a fratilor Grimm a fost initial un studiu academic destinat adultilor, atunci cand fratii Jacob si Wilhelm Grimm au inceput sa adune povestiri din folclorul german in anii 1800.
Povestirile folclorice sunt la fel de vechi ca civilizatia umana. O sinteza a numeroase versiuni ale aceleasi povesti care circula liber din tata in fiu si se transmit de la o generatie la alta.
Povestea Cenusaresei, de exemplu, a aparut in China antica si in Egipt. Detaliile povestii difera in functie de originile povestitorului. In Egipt spre exemplu, pantofii Cenusaresei sunt din piele rosie, in timp ce in Indiile de Vest, caleasca este transformata dintr-un fruct al arborelui de paine, nu dintr-un dovleac.
In povestea initiala a fratilor Grimm, eroina este numita Aschenputtel, iar dorintele ei devin realitate nu multumita fluturarii unei baghete magice de catre nasa sa vrajitoare, ci datorita unui alun care crestea pe mormantul mamei sale, arbore pe care il uda cu lacrimile sale.
Cand printul vine sa gaseasca piciorul caruia i se potriveste pantoful desperecheat (care este din aur, nu din sticla), surorile vitrege nu se chinuie sa probeze pantoful ci se mutileaza, una dintre ele taindu-si degetul mare in incercarea de a baga piciorul in pantof, iar cealalta taiandu-si in acelasi scop din calcai.
Iar finalul povestii este si mai infiorator, la nunta Cenusaresei cu printul apar doua pasari albe, care in loc sa-i cante fetei un cantec fericit pentru viata frumoasa pe care o va avea pana la adanci batraneti, se reped asupra celor doua surori vitrege scotandu-le ochii.
Povestea de viata a fratilor Grimm
La fel ca si povestea Cenusaresei si a multor alte personaje din povestile lor, si povestea de viata a fratilor Jacob si Wilhelm Grimm este a unor oameni care au fost foarte saraci si au devenit bogati.
Cei doi frati s-au nascut la distanta de un an unul de celalalt in Hanau, intr-o zona de langa Frankfurt – Germania. In 1976, la doar cateva zile dupa ce Jacob, cel mai mare dintre frati implinea 11 ani, tatal lor a murit de pneumonie, lasand o familie cu sase copii din clasa mijlocie in saracie lucie.
Doi ani mai tarziu, Jacob si Wilhelm au plecat la liceu in Kassel beneficiind de sprijin financiar din partea unei matusi. Ambii frati invatau din greu, lucrand pana la 12 ore pe zi.
Dupa absolvirea liceului, Jacob s-a mutat in Marburg in 1802 pentru a studia Dreptul la Universitate, iar Wilhelm l-a urmat un an mai tarziu. Majoritatea studentilor din familiile mai instarite primeau o bursa de studii, dar statutul social al fratilor Grimm a facut ca cei doi frati sa fie nevoiti sa plateasca singuri pentru studiile lor.
In cautarea basmelor populare
Friedrich Karl von Savigny, un profesor de la Universitatea din Marburg, a descoperit interesul lui Jacob si Wilhelm pentru istoria si literatura germana si noul domeniu al filologiei, precum si studiul lingvisticii in textele istorice.
Savigny a fost cel care i-a introdus pe cei doi frati in cercul scolar al lui Clemens Brentano si Achim von Arnim, doi scriitori germani influentati de catre Johann Gottfried von Herder, un filosof care se preocupa de redescoperirea si conservarea Volkspoesie, poeziei folclorice.
In 1805 Jacob lucra ca asistent al lui Savigny la Paris, colectionand documente care atestau despre obiceiuri si traditii, legi si literatura germana.
Jacob si Wilhelm isi scriau numeroase si stufoase scrisori cand erau departe unul de celalalt, si cat timp a locuit la Paris, Jacob i-a scris fratelui sau Wilhelm in Marburg despre dorinta lui de a-si dedica viata studiului istoriei literaturii germane.
Arnim si Brentano au publicat o colectie de cantece populare nemtesti, si Brentano, dorind sa-si continue cercetariile filologice le-a solicitat fratilor Grimm ajutorul in a cerceta rafturile librariilor in cautare de povestiri folclorice.
Fratii au gasit unele dintre povesti in carti, dar s-au axat si pe studiul traditiei orale, cautand povestitori printre prieteni si cunostinte. Majoritatea dintre acestia au fost femei, dintre care Dorothea Wild a devenit ulterior sotia lui Wilhelm.
Persoana care a contribuit cel mai mult la colectia de povesti a fratilor Grimm a fost Dorothea Pierson Viehmann, fiica unui hangiu de langa Kassel. Ea a impartasit celor doi frati povestile pe care calatorii i le spuneau la randul lor.
Un final fericit
Brentano nu a folosit cele 54 de povesti pe care Jacob si Wilhelm Grimm i le-au trimis in 1810, dar Arnim i-a conjurat sa isi publice totusi colectia.
Publicata in 1812, colectia de basme Povesti pentru copii si familie nu a avut succes imediat.
Insa, de-a lungul urmatorilor 40 de ani au fost publicate sapte editii a acestei colectii de basme. Ultima editie, publicata in 1857, este cea mai populara si foarte diferita de prima editie atat in ceea ce priveste stilul cat si continutul povestirilor.
Fratii Grimm au declarat ca au colectionat si redat povestile cu exactitate si respectand adevarul care le fusese redat de catre povestitori, fara sa adauge de la ei detalii suplimentare sau infrumusetari ale textului. In editiile ulterioare, Wilhelm a extins firul narativ al povestirilor si a modificat complotul initial pentru a face unele parti mai accesibile copiilor.
Incepand cu anul 1815, cartile au inceput sa fie ilustrate.
Fratii Grimm nu au intentionat niciodata sa scrie o carte de povesti pentru copii. Tot ce au dorit cei doi a fost sa resusciteze traditia de a transmite oral folclorul german, dar pe parcurs, au ajuns sa adune o colectie impresionanta de povestiri.
Ca filologi, colectionari si cercetatori de folclor, editori, fratii Grimm au ajutat la punerea la punct a unei metodologii pentru colectarea si documentarea povestirilor din folclor. Pinonieratul lor in acest domeniu, alaturi de abordarea stiintifica au schimbat cursul lingvisticii si au stabilit noi standarde ce merita urmate.