5 sfaturi pentru a scapa de stress si anxietate in izolare
Pandemia de Covid 19 ne-a obligat pe toti sa petrecem foarte mult timp inchisi in casele noastre, ne-a schimbat total rutina zilnica si intreaga existenta, ne-a dat peste cap vietile si dupa un timp fiecare am inceput sa resimtim o stare de agitatie, o neliniste interioara pe care nu o puteam defini.
Acest lucru este normal, psihologii o numesc anxietate si stress emotional si este datorat faptului ca stam atat de mult in izolare.
Vestea buna este ca sunt anumite lucruri care te pot ajuta sa combati aceste stari. Iata 5 sfaturi excelente despre cum sa te simti mai bine psihic in aceasta perioada.
Adu natura in casa ta
Toti psihologii si oamenii de stiinta sunt de acord in aceasta privinta. Conectarea omului cu natura este foarte importanta pentru a avea o stare de sanatate psihica buna. Dar ce faci daca nu poti iesi in natura, nu poti sa te plimbi in parc si nici vorba de o drumetie la munte sau de o plimbare pe plaja? Cum te reconectezi cu natura in izolare?
O solutie care este departe de a fi perfecta, dar care te poate face sa iti mentii comuniunea cu elemente din natura in timpul izolarii la domiciliu este sa aduci cat mai multe plante si elemente de viata naturala in casa.
Daca pana acum nu ai avut jardiniere cu flori la geamuri, daca nu ai plantant niciodata seminte de plante aromatice, este momentul sa o faci. Un ghiveci cu muscate, petunii sau doar patrunjel sau busuioc pe geamul de la bucatarie, pe care sa-l uzi si sa-l ingrijesti zilnic te va ajuta sa te relaxezi si iti va oferi o oaza de verdeata, frumusete si miros natural.
Este momentul ideal sa adopti un animal de companie, o pisicuta sau un hamster, o pereche de canari sau un acvariu cu pesti. Ingrijirea unui animalut te va ajuta foarte mult sa te destinzi, sa scapi de stress-ul izolarii si iti va oferi multe clipe placute.
Respecta o rutina zilnica
Desi poti sa dormi cand vrei, sa faci din noapte zi, sa mananci pranzul la doua noaptea si micul dejun seara la ora 20:00, specialistii spun ca nu este deloc indicat sa-ti dai peste cap rutina zilnica in aceasta perioada.
Pentru o buna sanatate fizica si psihica, este foarte important sa respecti orele normale de somn (seara de la 22:00 pana dimineata la ora 8:00), sa mananci principalele mese ale zilei la orele obisnuite si sa iti parcurgi elementele de rutina, spalat, imbracat, miscare fizica, la fel ca si pana acum.
Chiar daca anumite lucruri au disparut din rutina, drumul pana la job sau iesitul zilnic la cumparaturi, incearca sa le inlocuiesti cu alte activitati benefice cum ar fi exercitii de fitness sau lectura unei carti.
Pastreaza legatura cu cei dragi
Omul este o fiinta sociala si se simte cel mai in siguranta alaturi de familie si prieteni. Chiar daca nu ne putem vedea si imbratisa zilele acestea in izolare, tehnologia ne ofera ocazia de a pastra legatura zilnic si este bine sa nu ne izolam de tot. Suna-ti zilnic familia, organizeaza mici petreceri virtuale intr-o video conferinta cu prietenii si destinde-te alaturi de ei. Nu rata aniversarile si alte ocazii pe care le sarbatoreai de obicei alaturi de familie si prieteni si nu le lasa sa treaca fara sa petreci. Chiar daca nu poti ciocni un pahar de sampanie prin intermediul telefonului sau pe whatsapp, chiar daca fiecare isi bea berea la el acasa, faptul ca pastrati legatura si comunicati este cel mai important.
Hobby-uri noi sau vechi
Iti placea sa crosetezi dar ai abandonat de mult sacul cu geme de lana si andrelele pentru ca pur si simplu nu mai aveai timp de asa ceva? Ti s-au uscat vopselurile si ti s-au mucegait pensulele urcate in pod atunci cand ai decis ca e mai important sa avansezi in cariera si nu mai ai timp sa te joci de-a pictorul?
Indiferent ce hobby aveai sau ce hobby ti-ai fi dorit sa ai dar nu ai avut niciodata timp sa i te dedici, acum este momentul oportun sa-l reiei sau sa te apuci de el.
Desen, pictura, croitorie, perfectionarea interpretarii la un instrument muzical, vizionarea de filme de colectie sau lectura unor romane din orice domeniu preferi, toate sunt excelente modalitati de a petrece timpul in izolare si de a simti ca faci ceva pentru sufletul tau, ceva ce iti place si-ti aduce satisfactii.
Fa miscare
Sanatatea corpului nostru este mai importanta ca oricand, si mai ales acum, cand petrecem atat de mult timp in casa trebuie sa avem grija sa nu ne lasam muschii sa se atrofieze si articulatiile sa se anchilozeze mutandu-ne doar de pe fotoliu pe canapea si plimbandu-ne doar din sufragerie in dormitor cu trecere pe la baie.
Un program de exercitii fizice, fie fitness fie doar stretching, yoga sau exercitii cardio este foarte util si indicat de implementat in rutina zilnica.
Fa miscare in fiecare zi in fata geamului larg deschis. Te vei simti si fizic si psihic mult mai bine, intrucat organismul nostru secreta in timpul activitatii fizice endorfine care sunt responsabile de starea de bine si de fericire.