În 15 mai îl prăznuim Sf. Preacuvios Pahomie cel Mare (292-346) - un mare ascet, părinte al pustiei, întemeietor al monahismului de obste în Egipt


Sf. Pahomie s-a născut în Tebaida de Jos (Egipt), din părinţi păgâni, si a primit o aleasă educaţie, fiind instruit în cele ale filosofiei vremii si culturii sale. La 20 de ani, când a fost luat cu forţa în armata romană, a cunoscut pentru prima dată pe crestini, care slujeau acolo pe cei bolnavi si în nevoi. Impresionat de dragostea lor pentru aproapele, a început să se intereseze de crestinism. După încheierea serviciului militar, a deprins învăţătura Sfintelor Evanghelii, primind Sfântul Botez, în anul 314.
După trei ani de viaţă ascetică, s-a dus să ucenicească la un pustnic, Palamon, si astfel a ajuns călugăr. Torcea lâna si ţesea, iar din câstig dădea săracilor. După ce a stat zece ani cu Palamon, a întemeiat o comunitate monastică la Tabenisi, un loc unde adesea Pahomie mergea să se roage în singurătate. Acolo a avut o viziune, când a auzit un glas de sus grăind: „Aici să petreci si să faci o mănăstire, unde vor veni mulţi să se mântuiască”. Bătrânul Palamon a înţeles ce-aveau de făcut si i-a zis: „Să zidim aici o chilie si tu să petreci aici, dar să nu ne despărţim, ci să ne cercetăm unul pe altul”. La scurtă vreme însă, cei doi prieteni aveau să se despartă, Sfântul Palamon mutându-se la Domnul. După o vreme, Pahomie a avut o altă viziune divină, în care un înger a venit la el îmbrăcat călugăr si i-a dat regula pentru viaţa de obste, moment considerat în istoria monahismului ca un act de nastere a monahismului de obste (cenobitic). Conform regulii Părintelui Pahomie, monahii trăiau în chilii separate, dar lucrau împreună pentru întreaga comunitate si făceau rugăciuni comune, pe lângă cele de la chilie. Pahomie cel Mare era strict cu comunitatea tot mai numeroasă de călugări si considera că o ascultare îndeplinită cu zel este mai importantă decât postul sau rugăciunea. Acesta cerea de la călugări o respectare exactă a pravilei mănăstiresti si pedepsea aspru pe lenesi. Pahomie si-a trăit restul vieţii sale având grijă de mănăstirea sa, făcând minuni, luptând cu demonii si, desigur, în rugăciune fierbinte.
În anul 348, Pahomie conducea aproape trei mii de călugări. În acelasi an a fost infectat cu o formă de ciumă. Ucenicul său apropiat, Sfântul Teodor (17 mai), l-a îngrijit cu o dragoste de fiu. Sfântul Pahomie a murit la vârsta de 53 de ani si a fost îngropat cu mare cinste pe un deal din apropierea mănăstirii. Se pare că sfântul s-a săvârsit în Săptămâna luminată, după ce a întărit mulţi ucenici si a făcut multe minuni, iar la moartea sa s-au strâns sapte mii de monahi din mănăstirile înfiinţate de el. Sfântul Ieronim a tradus pravila Sfântului Pahomie în limba latină, în 404; doar această traducere a supravieţuit.

Sâmbra oilor - sărbătoare tradiţională a sezonului pastoral

Primăvara, în satele risipite pe culmile Carpaţilor, se practică un frumos obicei care, în funcţie de zonă, poartă numele de Alesul, Arietul, Ruptul sterpelor, Măsuratul oilor sau Sâmbra oilor.

* În intervalul dintre două mari sărbători - Sf. Gheorghe si Sf. Constantin si Elena -, crescătorii de oi se adună în fiecare sat pentru a stabili împreună unde vor face stânile, cine le va fi baci si pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păsunatului. Dimineaţa, toţi stăpânii de oi pornesc spre stâni, îmbrăcaţi de sărbătoare. În urma bărbaţilor care duc găleţile de muls, femeile poartă cosuri si traiste cu bucate si băutură. În timp ce păcurarii strâng oile, pentru a le băga la strungă, femeile curăţă simbolic stâna si lucrurile din ea cu agheasmă si tămâie. Bărbaţii împodobesc cu ramuri verzi coliba păstorilor; fetele împletesc cununi de flori pentru cei mai tineri miei, toate acestea conferind momentului “măsurării laptelui” o solemnitate aparte. Găleţile de muls au urechile torţilor ornate cu flori de primăvară, amestecate cu ierburi descântate (leustean, pelin, urzică, salcie, scaiete, usturoi), iar la interior se aruncă o monedă de argint, pentru cinstirea păcurarului. După ce laptele fiecărui gospodar a fost “măsurat” si înscris pe “răboj”, păstorii împreună laptele si-i dau cheag. Cât timp bărbaţii au muls oile si au“măsurat” laptele, femeile astern pe iarbă feţe de masă, iar pe ele asază mâncarea si băutura aduse de acasă. La acest prânz participă proprietarii si păcurarii, la un loc, să se bucure de “pornitul stânii”. În timpul degustării bucatelor, fluierasii, cimpoierii si ceterasii cântă si doinesc, iar când masa este terminată, încep învârtita ciobănească sau hora, în care se prind fetele si feciorii. Până noaptea cei prezenţi petrec, deapănă amintiri, glumesc, iar tinerii cântă si joacă. Seara se aprinde un foc ritualic, prin care se trec animalele, ca să fie ferite de rele, cât timp vor rămâne singure, la stână.



Mai - florar, frunzar, pratar, luna ierburilor

Îndrumări gospodăresti

• Se mai pot semăna meiul si hrisca.
• Pune pari lângă pomii tineri.
• Seamănăi ridichi de lună, castraveţi si fasole.
• Taie colţurile de pe pomi.
• Scutură gândacii de pe pomi si dă-i la păsări, să-i mănânce.
• Udă altoii des si slăbeste legătura la pomii legaţi.
• Pe vreme bună, afumăi pomii cu pucioasă pusă pe jar, să alunge omizile.
• Porumbul se sapă când e în patru frunze.
• Coseste lucerna înainte să-i dea floarea, dar cu grijă, nu prea de jos. Dacă o dai la vite, amestec-o împreună cu paie tocate.


Dacă plouă în mai, să tragi nădejde de mălai!

• Răcoarea din luna mai anunţă fân si vin din belsug.
• Ploaia caldă, de mai, e semn bun.
• Mulţimea gândacilor anunţă un an mănos.
• După ploaia de mai, vine soarele lui iunie.
• Când sunt greieri mulţi, o să fie fân puţin.
• Dacă mai e ploios, iunie e secetos.
• În loc de vin, în luna lui florar se bea pelin.