Caii, biete fiinţe umile, au nevoie de ajutorul nostru

În Bucuresti există un adăpost unde câţiva voluntari au grijă de caii abandonaţi, mulţi dintre ei găsiţi foarte bolnavi sau pe moarte. Momentan, acesti cai trăiesc numai din donaţii particulare


Calul, animalul solar si darul divin, fiinţa mândră si năzdrăvană din povestile copilăriei, prietenul pe care ni l-am dorit mereu, in secret, si al cărui devotament absolut ne-a făcut adeseori să plângem, a devenit, in secolul tehnologiei avansate, o biată fiinţă umilă, care asteaptă răbdător ca omul, cel mai bun prieten al său cândva, să-si indrepte atenţia spre suferinţele lui ce par a fi fără sfârsit.
Doiniţa este o iapă albă, care in urmă cu o lună si jumătate, foarte bolnavă fiind, a adus-o pe lume pe Speranţa, un mânz superb si sănătos. Rodica este oarbă, Babi tocmai a fost vindecată de o infecţie foarte gravă, Iris are piciorul fracturat, dar se vindecă si ea, Rex are un hematom la ureche de la o lovitură si este bătrân, Fulga, Naomi... Toţi sunt prietenosi si bucurosi când vin la ei musafiri. Se numără printre cei norocosi, pentru că au fost recuperaţi si există câţiva oameni cărora le pasă de ei si care sunt dispusi să le acorde timpul lor doar pentru că-i iubesc. Există totusi o mare problemă: acesti oameni sunt puţini, iar nevoile cailor sunt multe si diverse. Primăria nu i-a ajutat decât cu adăpostul si niste promisiuni deocamdată. Acest adăpost ar putea avea sansa pe care o merită de a exista in continuare si de a putea susţine numărul de cai ce se află in ingrijire acolo. Din puţinii bani pe care ii strâng, voluntarii cumpără medicamente si mâncare, dar caii au nevoie să fie potcoviţi, spălaţi, ingrijiţi, iar aceste lucruri trebuie făcute constant, pentru ca ei să se insănătosească si să poată fi daţi spre adopţie. Între timp, voluntarii incearcă să infiinţeze o fundaţie non-profit pentru a putea obţine donaţii mai multe si in mod oficial.

„Doiniţei i-am schimbat viaţa“

Laura Cimpoesu, unul dintre voluntarii constanţi, este inginer constructor, dar dragostea pentru animale a făcut-o să se reprofileze. În prezent studiază medicina veterinară si isi dedică tot timpul liber ingrijirii cailor de la acest adăpost. „Iniţial au fost 16 cai si doi măgărusi, care au fost daţi spre adopţie pentru că le-am tratat rănile, i-am deparazitat, s-au ingrăsat si s-au recuperat frumos. Erau in stare bună, iar eu mi-am asumat riscul să le pun saua pentru a-i face de călărie, deoarece mulţi oameni au venit să ceară cai de călărie, pentru copiii lor sau pentru agreement. Unii au fermă. Le-am dat caii care ni s-au părut potriviţi si prietenosi, deoarece ei sunt obisnuiţi să tragă la căruţă, nu să fie cai de călărie. Am stat zile intregi ca să-i tratez si să-i recuperez“. Mărturiseste cu amărăciune că si in munca de voluntariat pe care o face numai din dragoste faţă de cai se loveste uneori de lipsa de bunăvoinţă a altor oameni. „Desi faci tot ce poţi să salvezi niste fiinţe, uneori este imposibil. Doiniţei sunt mândră să spun că am reusit să-i schimb viaţa. Am crezut că va muri, avea umărul fracturat si era plină de răni. Fiind si gestantă, nu se mai putea misca din cauza greutăţii. O perioadă a stat culcată numai pe o parte si s-a umplut de escare, dar acum este din ce in ce mai bine“.

„Avem nevoie de voluntari“

În iarnă, doamna Ilinca Cioculescu, medic la Clubul de Echitaţie Băneasa, a adresat o scrisoare Primăriei Generale, care a aprobat acest adăpost pentru caii părăsiţi si chinuiţi despre care se tot scria prin presă, dar din păcate nu mai ajută cu nimic altceva. „O lege apărută in ianuarie prevede ca toate primăriile să aibă un adăpost pentru animalele mari. Acest spaţiu aparţine Administraţiei Parcuri, Lacuri si Agreement, iar primăria a promis că va prinde cumva acest adăpost, in mod legal, de administraţia lacurilor. Ne asteptam să aprobe un buget, o organigramă, dar nu s-a mai intâmplat nimic. Doamna Ilinca Cioculescu primea anunţurile despre cazurile acestea si trimitea masinile după ei. A ajutat foarte mult cu hrana, dar nu are destul timp pentru ei. Eu am aflat din presă, am contactat-o si i-am spus că vreau să mă implic. La inceput am fost câţiva voluntari, dar unii dintre ei au renunţat pe parcurs. Adevărul este că e foarte greu să vii zi de zi aici“, ne spune Laura. „Si eu am fost pe punctul de a renunţa câteodată, dar mi-a fost milă de ei pentru că unele cazuri au fost foarte grave. Iris, cu piciorul fracturat si infectat, trebuia tratată in fiecare zi si local pentru că avea o infecţie foarte urâtă, dar si cu tratament cu injecţii. Doctorii vin doar o dată ca să pună un diagnostic, dar nu mai vin să facă tratament. Trebuie mers la cabinetul lor, iar noi nu avem cum să ducem caii la cabinet. Eu le-am făcut la toţi injecţii si, cu timpul, i-am iniţiat si pe alţii. Eu am fost nevoită să vin si in sesiune. Momentan nu există niciun cal in tratament, in afară de iapa-mamă, Doiniţa. Mă bucur când vin voluntari, dar m-as bucura si mai mult dacă ar veni in mod constant“.

„Asteptăm ca primăria să legalizeze acest adăpost“

Acum nu mai este nevoie să se vină zi de zi, ca altădată, deoarece caii nu mai sunt sub tratament. „Îngrijitorul face tot ce poate, ii hrăneste, le face curat in grajd. Acesti cai trăiesc numai din donaţii particulare si din bunăvoinţa oamenilor. E greu să depinzi numai de persoane particulare, care vin când au timp liber si care dau ce pot si cât pot, iar unii renunţă pe parcurs. Am dori si chiar asteptăm ca primăria să se implice si să legalizeze acest adăpost prin afilierea lui la o instituţie si printr-un buget care să le asigure măcar hrana. Cu medicamentele si doctorii ne mai descurcăm, mai venim noi si-i ajutăm in continuare, că ne-am atasat si am prins drag de ei, dar pentru hrană avem nevoie de ajutor. Avem probleme cu transportul fânului, pentru care ne trebuie un camion mare”. Laura incearcă să găsească mijloace de transport pentru lucernă si fân, deoarece un cal mănâncă opt kilograme de fân sau lucernă pe zi. „Ne trebuie multă ca să le ajungă vreo lună. Am incercat să fac o asociaţie a animalelor, dar nu am avut cu cine si m-am asociat cu fetele de la GIA. Sunt foarte sufletiste si se ocupă de câini si pisici, iar eu de cai. Legume si fructe mai avem, dar ei au mare nevoie de tărâţă de grâu. Este un supliment foarte accesibil, care ii ajută să se ingrase si nu le dă energie, pe care, stând in curte, nu au cum să si-o consume. Concentrate ne trimite o doamnă care nu vrea să-si dea numele, dar care, de când a văzut primul reportaj, lună de lună ne-a trimis câţiva saci de concentrate. Trimite soferul si ni le lasă. Am mai avea nevoie de ajutorul voluntarilor care pot veni la sfârsit de săptămână, măcar să-i plimbe. Dacă ne organizăm, facem treabă când suntem mai mulţi. Caii au probleme la picioare si ii afectează statul in grajd si pe beton. Au nevoie de talas. Toţi au câte o afecţiune, dar aici sunt fericiţi că nu-i mai pune nimeni la muncă, iar lumea ii mângâie si ii iubeste“.

Laura Cimpoesu vă stă la dispoziţie pentru informaţii suplimentare, la numerele de telefon: 0744.496.901 si 0723.254747. Adresa de mail este nerodeeuxin@yahoo.com

GIA - Group Initiative for Animals
RO37 BTRL 0640 1205 E803 4801
Banca Transilvania, Sucursala Marriott