Dan Teodorescu, Taxi: „Bănuiam eu că suntem mulţi, da’ nici chiar aşa!”

Revista Felicia va ofera:

RSS

Alte rss-uri

Antena3

Romantic FM

GOOD FOOD

de Pr. Daniel Vraciu in Spiritualitate pe 13 Noiembrie 2006, 00:00 Tipareste

Intristarea este ca umblarea prin desert. La fel ca in pustiul ars de soare, sufletul intristat se usuca in lipsa umbrei nadejdii in Dumnezeu si in lipsa apei celei datatoare de viata a Duhului Sfant, Mangaietorul. Intristarea atrage dupa sine moartea pentru ca, in esenta, intristarea este un refuz al vietii, al realitatii traite si refugierea intr-o realitate virtuala, dar mult mai atragatoare si mai ravnita. Sfantul Apostol Pavel, in Epistola a II-a catre Corinteni, se refera la intristare spunand: "Intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moartei (II Cor. 7, 10). Asadar, despre "plansul cel fericiti, cum il numeste Sfantul Grigorie de Nyssa, vorbeste Mantuitorul Hristos, despre intristarea pentru neputintele si pacatele noastre, care ne indeparteaza de Dumnezeu. Nu orice lacrimare ne apropie de Dumnezeu, nu orice plangere ne descatuseaza din stransoarea pacatului, nu orice intristare se cuvine a fi mangaiata de Dumnezeu, desi nicio lacrima nu cade fara ca Dumnezeu sa stie si niciun suspin nu trece de la fata Lui. Sfantul Simeon Noul Teolog marturiseste, intr-una din rugaciunile din Randuiala Sfintei Impartasiri: "Nu se ascunde inaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Facatorul si Izbavitorul meu, nici picatura de lacrimi, nici din picatura vreo parte.i Prin oricate necazuri, suferinte sau stramtorari am trece, nu trebuie sa ne plangem si sa plangem din cauza acestora, ci trebuie sa fim incredintati ca nicio experienta din viata noastra nu este intamplatoare, la discretia hazardului. Toate se petrec cu stiinta si uneori datorita lucrarii lui Dumnezeu, cu scopul indreptarii noastre si nu ca o pedeapsa pentru ca L-am fi ofensat cumva prin pacatele noastre. Pedeapsa lui Dumnezeu nu consta intr-o dezlantuire a raului catre cei care I-au gresit, ci ea este o manifestare continua a dragostei Sale pentru noi, o dovada a faptului ca nu ne paraseste nicio clipa, chiar si atunci cand ne paraseste in mod pedagogic, purtandu-ne in permanenta de grija pentru a ajunge in imparatia Sa. Dumnezeu ne iubeste prea mult pentru a-i fi indiferent catre ce ne indreptam, spre viata vesnica sau spre moarte vesnica. Pedeapsa lui Dumnezeu nu omoara, ci trezeste la viata. Plansul pocaintei, al indreptarii cugetului, al dorului de Dumnezeu, plansul neatins de deznadejde, plansul luminator al constiintei, plansul nevointelor duhovnicesti este singurul plans care, dupa cuvintele Mantuitorului Hristos, ii mangaie pe cei ce isi doresc mantuirea, fericindu-i atat aici pe pamant, cat si in Cer. Sfintii au plans si nu erau nefericiti, ci doar intristati ca pacatele lor il indeparteaza pe dulcele Iisus de la ei. Fericit este cel a carui inima plange dupa Dumnezeu. Parintele Daniel Vraciu

Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te la newsletter si saptamanal te vom tine la curent cu cele mai importante informatii!

Adauga comentariu:

Citeste si ...

Proscomidia

Pr. Daniel Vraciu

Aducerea şi punerea înainte sau pregătirea darurilor de p‚ine şi vin formează baza materială a Jertfei euharistice. În unele din codicele vechi Proscomidia nu este pusă sub un titlu aparte, ca în ediţiile de mai t‚rziu, ci se află inclusă în oficiul Liturghiei Sf‚ntului Ioan Gură de Aur, sub titlul general :...

continuare