Antena1.ro

incomemagazine.ro

SECRETUL relatiei dintre Mila Kunis si Ashton Kutcher

Se pare ca Mila Kunis si Ashton Kutcher au descoperit reteta pentru o relatie de lunga durata: atractia fizica si romantismul serilor petrecute impreuna acasa.

IMPORTANT! Fructele MIRACULOASE ce conţin substanţe mai PUTERNICE decât CHIMIOTERAPIA!

Cercetătorii de la Universitatea din Baltimore au descoperit cel mai SĂNĂTOS fruct din lume! Potrivit studiilor oamenilor de ştiinţă, LĂMÂILE conţin substanţe MIRACULOASE care sunt mai puternice decât CHIMIOTERAPIA!

jurnalul.ro

Copil lovit pe trecerea de pietoni de un şofer BEAT

Un copil de 12 ani a fost lovit, aseară, pe o trecere de pietoni din municipiul Bistriţa de către un şofer în vârstă de 25 de ani, care se urcase beat la volan.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului...

Un PREŞEDINTE de Stat cere EXORCIZAREA Premierului Israelului

Preşedintele Republicii Nicaragua, Daniel Ortega, a pledat pentru instituirea de sancţiuni împotriva Israelului pentru acţiunile sale militare în Fâşia Gaza, afirmând totodată că premierul israelian Benjamin...

GoodFood


Emil Hossu, în Interviu la Felicia: „Am văzut mereu jumătatea plină a paharului“

Se spune că actorii își doresc să moară acolo unde au învățat să renască seară de seară: pe scenă. Marele actor al Teatrului Nottara a trecut în neființă în timpul repetițiilor. Nu a fost singur: soția lui, actrița Catrinel Dumitrescu, precum și colegii lui din teatru, au fost de față la marea trecere. Revista Felicia reia interviul acordat de acesta în 2009.

de Alina Dragomir in Cover Story pe 26 Ianuarie 2012, 08:32 2 Comentarii Tipareste

rss

Emil Hossu: „Un actor este un amant infidel”

Rar se întâmplă să întâlnești oameni atât de optimiști. Cu vocea sa caldă si cu un zâmbet parcă permanent în priviri, actorul Emil Hossu te cucerește din prima clipă. 

„Am refuzat la început propunerea pentru telenovelă”

În 1978, a călătorit în Mexic într-un turneu. Pe atunci, o astfel de călătorie era o raritate şi a rămas marcat de contrastele sale fantastice. „A fost un turneu de trei săptămâni, într-un festival prezidat de soţia preşedintelui Mexicului de atunci. Am jucat în spaniolă piesa românească „A opta zi, dis de dimineaţă“, dar nu înseamnă că am rămas cu cunoştinţe de limba spaniolă. Timp de o lună, am repetat cu Darie Novăceanu  piesa pe care noi o jucam în limba română“. 
Pentru că experienţa nu se capătă fără exigenţă, Emil Hossu este foarte sever cu el însuşi. „Am refuzat propunerea pentru telenovela Fetele marinarului, la început, din criză de timp. Am acceptat-o apoi, dar, ca să fiu sincer, nu ştiu dacă am făcut bine, în sensul că am filmat a doua zi după ce am venit dintr-un turneu, fără să mă fi pregătit înainte, pentru că am acceptat în ultimul moment. Aşa că în loc să văd de actorie eu mă gândeam la cum pronunţ. În şaisprezece ani de pedagogie, am susţinut, sus şi tare, că un actor trebuie să înveţe textul până îl uită ca să îl poată naşte din nou, nu am putut aplica teoria în acest caz. Rolul meu ar fi putut avea o însemnătate mai mare dacă nu existau aceste bariere în creativitate. În rest, este o întâlnire plăcută cu o echipă tânără“.

„Suntem colegi cu ucenicii noştri“

Acum nu mai predă, dar se mândreşte cu patru promoţii la Universitatea Hyperion, împreună cu Catrinel Dumitrescu, soţia sa. „Înainte de 1989 nu am putut să fac pedagogie, deşi am fost solicitat. Pedagogia cere multă muncă şi dăruire. Îţi iei o responsabilitate însemnată în ceea ce priveşte destinele unor tineri. Când am acceptat mi-am dat seama ce captivantă şi benefică este munca cu tânăra generaţie. Pedagogia trebuie să ţină cont de cum îndrumi un tânăr spre o profesie care poate da crispare totală. Trebuie să-l înveţi să-şi găsească starea interioară de libertate care-i permite apoi să treacă la sectorul creaţie. Nu îl înveţi cum să facă un rol, ci cum să gândească facerea de roluri. Suntem colegi cu câţiva dintre ucenicii noştri, chiar în teatrul Nottara şi asta este o împlinire sufletească“.

A jucat mult în film, dar a avut şi în teatru roluri importante. „Rolul care mi-a rămas foarte drag a fost Paul Bentu din „Decolarea“ unde jucam un aviator, uşor răzvrătit. Sigur că foarte dragi mi-au fost şi rolurile din „Secretele“ făcute cu Geo Saizescu: Bachus, Nemesis. Teoria mea intimă este că un actor trebuie să fie un amant infidel, în sensul că mă îndrăgostesc de rolul pe care îl primesc şi îl părăsesc pentru rolul următor. Trebuie să am disponibilitatea de a mă elibera."


"Am încercat să fac din rolurile pe care le-am primit ceea ce puteam eu, într-o anumită perioadă a vieţii biologice şi profesionale. Dinainte de 1989 noi, actorii, aveam o competiţie între noi, în special pentru film şi televiziune. Se dădeau probe şi, fiind tineri în perioada respectivă, nu erau în competiţie cu cei maturi, ci între noi. Eu mă băteam pe anumite roluri cu Dan Nuţu sau cu Caramitru. Actoria este o profesie de orgoliu, în sensul bun. Vrei să fii în faţă, să transmiţi ceva. Noi „ambalăm“ ceea ce a scris un autor, într-un mesaj artistic mult mai uşor de înţeles. Mulţumesc lui Dumnezeu, am lucrat şi această şansă mă face să mă uit în urmă destul de mulţumit“. 

„Am văzut mereu jumătatea plină a paharului“

Copilăria încercată în lagărul din Germania, în timpul războiului, pierderile suferite de familie, nu i-au alterat optimismul.

Era copil când tatăl său, care lucra în diplomaţie a fost deportat în Germania. Deşi avea patru ani, atunci îşi aminteşte multe lucruri. „Erau lagăre de diplomaţi, cu domiciliul forţat, cu santinelă. Sunt amintiri care au rămas vii şi care au fost împrospătate de discuţiile din cercul părinţilor mei. Copilăria te face să priveşti cu nedumerire ce se întâmplă, iar uneori să ţi se pară normal. Acum de abia îmi dau seama cât de încercaţi au fost părinţii mei, motiv pentru care şi ei şi o soră de-a mea, au fost răpuşi de aceeaşi boală necruţătoare. Am rămas doar eu şi o soră mai mare. M-a ajutat mult profesia şi dragostea de prieteni. Am avut mulţi prieteni, unii au dispărut, dar mereu am înclinat spre starea de bine şi am încercat să văd, în primul rând, jumătatea plină a paharului“.

Spre actorie a fost îndrumat de sfaturile profesorului de română, Constantin Manolescu, de la liceul Cantemir. „Îi port un respect nostalgic permanent. Mi-a dat să joc moş Tănase din Răzvan şi Vidra şi, probabil, impresionat de compoziţia mea, a spus: „Milule, trebuie să faci teatru!“ În acel moment mi-a deschis dorinţa de a afla tot mai multe despre această lume“.

„În slujba lui Shakespeare“

Iubirea pentru oameni, natură, animale vine din copilăria petrecută la ţară, un capitol important al existenţei sale. A copilărit în Maramureş, în Ţara Chiuarului. „Este o zonă superbă unde s-a născut dialogul meu cu natura şi să ai un câine în oraş, te ajută să păstrezi această legătură“. Îi place să călătorească, să vadă filme de bună calitate. „Tânărul meu coleg, Alex Gheorghiu, Mike, este „profesorul“ meu în computer şi cu ajutorul lui, pot să-mi satisfac gusturi de ultimă oră, în ce priveşte cinematografia, muzica“.

Printre preferinţele sale cinematografice se numără multe filme ruseşti, dar şi americane, precum „Crash“: „un film deosebit, ce ilustrează rolul de oglindă al unei societăţi cu dinamica timpului pe care îl acordăm ca spectator, actului artistic. Lucrurile s-au schimbat mult, când am început eu teatrul, spectacolul dura în jur de patru ore cu două pauze, acum ţine aproximativ două ore şi este suficient. Publicul are multe de făcut, este mai informat şi pricepe mai uşor mesajul“. 
Dacă există şi nemulţumiri în viaţa sa, acestea sunt sociale, în general. „Mă revoltă când văd cum se cultivă ura în societate. Ce şansă extraordinară am avut să lucrez cu Amza Pellea, cu George Constantin! Aceşti actori mi-au fost mentori nu doar profesional, ci şi ca mod de a privi colegii mai tineri. Primul actor cu care am jucat în Nottara a fost George Constantin. Niciodată nu o să uit repetiţiile. Era fascinant, neaşteptat. Avea un autentic al lui şi capacitatea de a crea momente de o intensitate emoţională rară. Juca roluri de mare anvergură, deşi în viaţă era un om extrem de timid."

"Zicala cu capra vecinului capătă proporţii îngrijorătoare şi tot mai multă lume critică pe toată lumea. Lupta politică a devenit de o urâţenie înspăimântătoare şi transformă societatea într-o lume pusă pe luptă şi arţag. Devine tot mai greu să înţelegi ceva din relaţiile oamenilor care ar trebui să creeze modele pentru societate. Uneori, poate suntem priviţi chiorâş şi faptul că lumea întoarce capul când ne vede pe stradă nu înseamnă că ne şi admiră, ci doar că ne cunoaşte. De aceea trebuie să fim atenţi să rămânem utili societăţii, pentru că teatrul este o stare perenă fără de care omenirea nu poate înainta. Dacă-l răsfoieşti pe Shakespeare observi ce imensitate filosofică degajă opera lui după 500 de ani şi atunci te întrebi: cum să nu fiu în slujba lui?“   

 Foto: KARINA KNAPEK / JURNALUL NATIONAL  


Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te la newsletter si saptamanal te vom tine la curent cu cele mai importante informatii!


Comentarii (2)

Scris de Diana m pe 01.02.2012 la 12:53

Frumos articol. Dumnezeu sa il odhineasca si multa putere sotiei lui sa indure aceasta imensa pierdere. Uite cum se duc marile valori si nu stiu daca avem ce pune in loc.

Scris de livia pe 26.01.2012 la 18:18

Suntem datori c-o viata. A fost voia Domnului! Sa ne rugam pentru sufletul celui plecat la Domnul! Dumnezeu sa-l ierte si sa-l primeasca in imparatia Sa! Condoleante, stimata doamna Catrinel! Fiti tare! Sa fiti ocrotita!

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha
trimite

Horoscop

21 Aprile - 20 Mai
Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioara Balanta Scorpion Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Astăzi este o zi potrivită să stai de vorbă cu cei dragi, mai ales cu copiii, fiind dispus să le oferi atenţie şi să le...
Toate zodiile

Sondaj

Ce metoda folosesti pentru a-ti pastra inima sanatoasa?

Calculator de greutate ideala

cm
kg