Aproape în orice discuţie, persoanele ipohondre aduc vorba de felul în care se simt, de simptomele pe care le au şi despre starea lor de sănătate. Le place să analizeze ore în şir aceste senzaţii şi dau impresia că nu se gândesc la altceva, dau interpretări nerealiste simptomelor pe care le au. De exemplu, dacă au o durere de cap cred că au cancer, dacă simt o durere în piept cred că vor face infarct etc. Aceasta poate fi ipohondrie.
În literatura de specialitate, ipohondria reprezintă interpretarea nerealistă a senzaţiilor corporale ca fiind anormale. Această interpretare duce la frica de a avea o boală rară, gravă.

Cum se manifestă

Majoritatea ne îngrijorăm la un moment dat în legătură cu anumite simptome şi ne este teamă să nu ne înbolnăvim, însă aceasta nu înseamnă că suntem cu toţii ipohondri. Pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu această tulburare, este nevoie ca îngrijorările să persiste cel puţin 6 luni în ciuda asigurărilor din partea medicilor cum că nu este vorba de o boală. Ipohondrii interpretează greşit senzaţiile corporale şi persistă în această interpretare. Se îngrijorează foarte tare şi devin stresaţi, anxioşi din cauza acestei preocupări. Le scade pofta de mâncare, nu dorm bine şi nu se mai pot implica adecvat în activităţile de zi cu zi. Petrec tot mai mult timp analizându-şi starea de sănătate şi acordă o atenţie deosebită fiecărei senzaţii corporale. Ei amplifică simptomele unei boli şi se simt descurajaţi, incapabili de a lupta cu aceasta.
De multe ori ei au credinţa greşită cum că starea de sănătate înseamnă absenţa oricărui simptom. Prin urmare, atunci când apare un simptom, oricât de mic ar fi acesta, îl interpretează ca făcând parte dintr-o boală gravă. Fac multe analize medicale (mai des decât este cazul) pentru a se convinge şi caută informaţii despre diverse boli. Consultă cât mai mulţi specialişti, deoarece au nevoie de confirmări. De multe ori nu se liniştesc nici după ce sunt asiguraţi de către medici că nu au nicio boală şi consideră că medicul nu este destul de competent pentru a da de cap problemelor de care suferă. Nu sunt satisfăcuţi decât atunci când sunt diagnosticaţi cu ceva sau atunci când se găseşte o explicaţie pentru simptomele pe care le acuză. Se pot simţi bine o perioadă, după care grijile reapar.
Acordă foarte mare atenţie stării de sănătate şi îşi alcătuiesc dosare cu rezultatele analizelor. Unii caută să discute cu cei din jur despre toate senzaţiile pe care le au pentru a vedea dacă sunt normale, dacă şi alţii le-au experimentat şi pentru a se asigura că nu sunt semnalul unei boli grave. Se vorbeşte chiar şi despre cyberhondrie deoarece pe Internet se formează grupuri, forumuri în care oamenii fac schimb de informaţii medicale şi se autodiagnostichează pe baza acestor informaţii. În acest fel se alimentează şi ideile hipocondrilor care se regăsesc în descrierile boilor despre care aud (chiar dacă au doar unul din simptome).
Însă alţii cad în cealaltă extremă. Ascund aceste îngrijorări faţă de cei din jur de frica de a nu fi luaţi în râs, fie de frica de a nu li se confirma boala. Astfel stau şi rumegă aceste griji în singurătate şi le amplifică din ce în ce mai mult. Unii îşi dau seama că fricile lor sunt nefondate, însă spun că nu se pot opri. Cu toate că aceştia nu suferă de o boală, nu înseamnă că ei se prefac. Teama lor este reală, chiar simt ceea ce descriu şi sunt convinşi că sunt bolnavi. Simptomele sunt reale, însă sunt interpretate greşit ca fiind semnul unor boli grave. Această tulburare necesită atenţie şi trebuie tratată de către specialişti.

Posibile explicaţii ale acestei tulburări

Cauzele acestei tulburări sunt foarte greu de găsit şi părerile sunt împărţite.

Stresul puternic contribuie la apariţia acestei tulburări.
Persoanele care au avut o boală mai gravă pot sta apoi cu frica de a nu se îmbolnăvi din nou.
Dacă cineva apropiat a fost foarte bolnav sau a decedat din cauza unei boli grave, poate apărea o teamă exagerată faţă de boală.
Dacă părinţii au o grijă exagerată faţă de sănătate sau sunt ipohondri, copilul, la rândul lui, poate manifesta această tulburare.

Cum se tratează ipohondria?

Prima oară trebuie să fie consultat un medic pentru a se exclude posibilitatea unei boli. Este bine să se găsească şi un medic de familie în care persoana în cauză să aibă încredere şi pe care să îl contacteze atunci când apare o nelămurire.
Apoi se poate apela la ajutorul unui psiholog pentru a trata ipohondria. Terapia are ca scop să ajute persoana să-şi schimbe modul de a aborda problema propriei sănătăţi, chiar dacă nu scapă de tot de aceste îngrijorări. Să o ajute să îşi schimbe convingerile greşite în privinţa sănătăţii şi a bolii şi să înveţe să facă faţă simptomelor. Persoana este ajutată să identifice factorii care înrăutăţesc simptomele şi să abordeze o atitdine pozitivă asupra vieţii.