Marina Constantinescu: „Contează cine eşti tu şi ce poţi face”

Intelectuală de viţă nobilă, Marina Constantinescu locuieşte printre cărţi bune, amintiri şi oameni cultivaţi. Familia şi casa îi sunt universul preferat, în care se dezvăluie aşa cum este în realitate, “un om vesel, exuberant, inima multor acţiuni”, mărturiseşte ea. “Mi s-a spus că sunt distantă şi rece. Nu sunt aşa, e doar o formă de a mă apăra. Pentru că dezamăgirile au fost numeroase şi însemnate la un moment dat şi atunci nu mă mai expun necunoscutului, hăului întunecat de dincolo de reflectoare.”

„Toată investiţia familiei mele în mine a fost sub forma minţii”

Analogiile cu teatrul şi scena îi vin la îndemână pentru că de aproape 20 de ani scrie critică de teatru. Este căsătorită cu actorul Mircea Rusu, are un fiu, pe nume Luca, elev la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti”, un băiat pasionat de muzică şi viaţă, fascinat de teatru şi de mecanismele lumii în care trăieşte. Are acces limitat la televizor şi la calculator, multe ore de exerciţii la pian şi nu pare să regrete deloc.
„Structura mea interioară ţine mult de rigorile unei educaţii severe”, explică realizatoarea de televiziune, „dar am cunoscut ce înseamnă dragostea, credinţa, dăruirea şi prietenia. Acestea au fost lucrurile fundamentale pentru familia mea, încercată din multe puncte de vedere. Dar noi nu am simţit vreodată, în copilărie, nici greul, nici urâtul. Ai mei dădeau petreceri chiar dacă pe masă exista doar pâine şi slănină primită de la prietenii lor din Maramureş; se discuta liber, iar eu şi fratele meu am fost părtaşii acestor conversaţii. Poate că ne-am maturizat prea repede, dar am conştientizat ce înseamnă să fii prieten şi să ai prieteni. Toată investiţia familiei mele în mine a fost sub forma minţii.”
Aceeaşi avere i-o pune la dispoziţie astăzi şi fiului ei. “Fratele meu şi cu mine am avut norocul să mergem la o şcoală remarcabilă, puţin mai departe de casă. Tata a luptat mult ca noi să putem merge la acea şcoală, şi a avut dreptate. Nivelul era formidabil. Profesorii, adevărate modele, pedagogi de rasă. Dar între ce şi cum am făcut noi şcoală şi ce şi cum face acum Luca este o prăpastie imensă, iar asta îmi provoacă o continuă revoltă şi suferinţă. Din punctul meu de vedere, şcoala a ajuns un loc periculos, unde copilul merge aproape doar pentru a i se pune note. De educaţie, de carte, de disciplină, de dorinţa de a învăţa, dacă are noroc, se ocupă părinţii şi prietenii lor.”

„Am fost conştientă devreme de puterea cuvântului scris din mine”

Vorbeşte despre părinţii ei cu un soi de religiozitate şi admiraţie pe care o întâlneşti la învăţăceii marilor maeştri. Venerează bogăţia uriaşă pe care i-au lăsat-o - în suflet şi în minte. „Dacă într-o noapte vine cineva şi îţi ia tot, contează cine eşti tu şi ce poţi face de aici înainte. Asta ne-au spus mereu părinţii. Sunt pregătită să o iau oricând de la capăt.”
A făcut Liceul de matematică-fizică “I.L.Caragiale”, ca şi tatăl ei, s-a pregătit pentru medicină, dar s-a hotărât să îşi urmeze pasiunea şi a dat admitere la Facultatea de Litere. „Am fost conştientă devreme de puterea cuvântului scris din mine, cu autonomia şi proprietatea sa. Mi-ar fi fost greu să învăţ cuvintele scrise de altul. Aş fi fost un doctor bun, aveam simţ clinic şi am iubit şi respectat întotdeauna oamenii. Nu aş putut fi actriţă, deşi teatrul îmi plăcea. Când îl ascultam pe soţul meu la textul pentru un rol, îmi era limpede că eu nu aş fi putut să învăţ pe dinafară cuvintele altcuiva. Mă interesează ideile, dinamica lor, ce furtună provoacă în mine. Am intuit că voi avea o carieră legată de scris.”

Teatrul, „tărâmul libertăţii absolute”

Odată cu debutul, în 1990, la suplimentul „Litere, arte, idei“ al ziarului „Cotidianul“, primul supliment literar din România, a realizat că „teatrul a fost un fel de avangardă în România şi tărâmul libertăţii absolute şi al puterii creaţiei. Am ştiut că vreau să aparţin acestei zone. Să mă dedic analizei acestui fenomen excepţional, care ţine de cuvântul scris, de arta dialogului şi de libertate.” A devenit critic de teatru şi din 1992 scrie cronicile sale pentru “România Literară”.
Tot atunci, în efervescenţa anilor ‘90, a colaborat cu televiziunea naţională, la invitaţia unui profesionist desăvârşit, Mihaela Macovei. A prezentat la început, împreună cu Marian Râlea, emisiunea „Limba noastră”, cu scenete amuzante, urmate de explicaţii cât mai puţin savante ale greşelilor de limbă comise în ele. Oportunitatea de a realiza propria emisiune a apărut după câţiva ani, iar astăzi încă reuşeşte performanţa de a păstra o emisiune 100% culturală într-un peisaj mediatic dominat de divertisment. „Nocturne”-le de pe TVR 1 găzduiesc dialoguri cu oameni deosebiţi din lumea culturală, extrem de valoroşi, nu neapărat însă oameni ai zilei, ai momentului. Îşi schimbă decorul pentru fiecare emisiune, „o misiune extenuantă, dar care va continua atâta vreme cât voi avea alături echipa minunată cu care lucrez”, spune ea.


„Am întâlnit atât de mulţi oameni fabuloşi, cât poate alţii nu au întâlnit într-o viaţă. Asta accentuează starea mea de libertate interioară. Dacă eu nu aş mai putea ieşi din casă vreodată, aş putea să trăiesc din amintiri, până va fi să dispar.”