Consecinţele violenţei asupra copiilor

Actele de violenţă asupra copiilor se petrec, cel mai adesea, între pereţii instituţiilor care ar trebui să asigure securitatea copilului: acasă şi la şcoală. Disciplinarea negativă presupune folosirea violenţei verbale şi fizice de către părinţi sau educatori, ca modalitate la îndemână pentru a-şi regla proriile stări emoţionale de furie sau frică. Din păcate, consecinţele negative apar atât în privinţa comportamentului imediat al copiilor, cât şi în dezvoltarea lor psiho-emoţională şi evoluţia pe termen lung.

Înţelepciunea populară nu ajută

Zicale ca „Bătăia e ruptă din rai“, „Unde dă mama creşte“, „Copilul trebuie pupat doar în somn“ oferă argumente morale ce justifică acest comportament şi ajută la menţinerea disciplinării cu bătăia, împiedicând adoptarea altor modalităţi de educare. Îndoiala apare când părintele observă că bătaia ori nu funcţionează, ori îl învaţă pe copil un alt comportament agresiv. Dacă un copil este bătut pentru că a luat o notă mică la matematică, asta nu îl va face un matematician mai bun, în schimb îl va face să urască şi mai mult matematica sau şcoala, fiind motivul pentru care părinţii îl pedepsesc. Astfel, el va minţi sau va ascunde greşelile de frica unei reacţii agresive din partea părinţilor.

Violenţa emoţională
Copiii sunt afectaţi şi de violenţa emoţională din familie, mai greu de identificat ca atare. Unui copil căruia i se spune că e prost, incapabil, leneş, nesimţit i se oferă, de fapt, prima lecţie despre sine. El va înţelege că aşa este, şi nu un copil special, iubit, dorit de părintele său. În loc să i se arate ce are valoros, ce ştie să facă sau ce poate să înveţe, i se arată ce nu poate şi încă nu ştie, prin intermediul unor cuvinte nepotrivite. Violenţa emoţională mai înseamnă să nu acorzi atenţie nevoilor copilului, să-i minimizezi problemele cu mesaje: „îţi trece până te însori“, „nu e o catastrofă“, copilul înţelegând că pentru părinte nu este foarte important ce i se întâmplă lui.

Sfatul specialistului
Diana Stănculeanu, psihoterapeut, coordonator Centrul de Educaţie Emoţională şi Comportamentală pentru Copii, proiect al Organizaţiei Salvaţi Copiii
 
„Educaţia pozitivă a copilului presupune ca părintele să înveţe să-şi gestioneze propriile emoţii negative: furia, frica, dezamăgirea, pentru a veni către copil cu un ton ferm, dar cald. Limitele pot fi impuse cu vorba bună şi cu zâmbetul pe buze. E firesc ca părintele să simtă furie, dezamăgire sau frustrare când copilul greşeşte şi e uşor să-l certe, să-l critice sau să-i dea o palmă, dar mai important este să-şi liniştească propriile emoţii şi să revină spre copil cu un mesaj de genul: „Hai să vedem ce este de făcut!”.


Consecinţe pe termen scurt ale violenţei verbale sau fizice

recidiva (copilul va repeta acţiunea care l-a enervat pe adult, în ciuda sancţiunii)
evitarea (copilul va evita adultul, pentru a se proteja sau chiar va minţi)
comportament problematic şi impredictibil
imitarea comportamentului negativ al adultului (violenţă, agresivitate fizică şi verbală).


Consecinţe pe termen lung ale dezvoltării psiho-emoţionale a copilului

afectarea încrederii în sine şi în părintele violent
starea de disconfort în prezenţa unui şef (copilul transferă acest tip de comportament asupra tuturor figurilor de autoritate din viaţa lui: profesori, şefi)
apariţia fricii şi a lipsei de control, în locul stării de responsabilitate pentru propriile acţiuni
nesiguranţă în realizarea sarcinilor de serviciu.