Empatia este definită de specialişti ca fiind capacitatea de a te transpune în situaţia altei persoane, de a recunoaşte şi înţelege trăirile acesteia. Este cea care te ajută să gândeşti şi să simţi din perspectiva altuia, să vezi lucrurile prin ochii lui. Ea contribuie la succes în orice activitate care implică interacţiunea cu alte persoane, întărind relaţiile. Este foarte importantă în relaţia de cuplu, în relaţia părinte-copil, dar şi în relaţiile de serviciu.
Este capacitatea de a înţelege ce trăieşte o altă persoană chiar dacă tu nu ai trecut prin aceeaşi situaţie. Pentru a face acest lucru, trebuie ca mai întâi să-ţi conştientizezi propriile trăiri. Cu cât eşti mai capabil să-ţi recunoşti şi să-ţi analizezi propriile emoţii şi sentimente, cu atât vei putea identifica mai uşor stările emoţionale ale celorlalţi. Empatia te ajută să înţelegi punctul de vedere al celorlalţi şi să eviţi anumite situaţii periculoase, învăţând din greşelile altora.

Răbdare şi deschidere

Ca să înţelegi în ce stare se află interlocutorul, este nevoie de răbdare şi deschidere. Trebuie să fii atent la tot ce se întâmplă cu acesta pentru a observa reacţiile lui şi a „descifra” mesajele nonverbale, cum ar fi tonul vocii, privirea, expresia feţei, postura. Poţi folosi aceste informaţii pentru a îmbunătăţi comunicarea şi relaţionarea. Această capacitate este prezentă la majoritatea oamenilor, într-o măsură mai mare sau mai mică.
Unii oameni au o capacitate empatică mare, identifică uşor emoţiile şi trăirile persoanelor cu care relaţionează şi trăiesc alături de aceştia cu o intensitate crescută. Unii sunt mai puţin sensibili la trăirile altor persoane şi reuşesc să le manipuleze şi să le exploateze profitând de slăbiciunile acestora. Cercetătorii au observat o diferenţă între sexe în ceea ce priveşte empatia. Femeile sunt mai empatice decât bărbaţii şi se pare că această diferenţă este legată de intuiţia şi de disponibilitatea femeilor.
Astfel, preocuparea exagerată pentru emoţiile altora poate duce la instabilitate emoţională şi depresie, pe când extrema cealaltă, lipsa empatiei, se poate observa în cazul unor persoane foarte crude. Însă acestea sunt cazuri extreme. Este nevoie de un nivel optim al empatiei.

Cum se formează empatia

Empatia se dezvoltă din copilărie, pe baza contagiunii afective. Studiile arată că şi sugarii sunt empatici. Ei reacţionează la suferinţa altcuiva, chiar dacă nu înţeleg ce se întâmplă. Astfel, plâng când văd un alt copil plângând sau râd când văd un copil râzând. La vârsta de câteva luni, copilul reacţionează la tot ceea ce se întâmplă în jurul lui ca şi cum ar fi direct implicat. Părinţii au un rol foarte important în dezvoltarea empatiei la copii, deoarece reprezintă modele de comportament. Mai târziu, empatia poate fi dezvoltată dacă i se explică copilului ce simte celălalt ca reacţie la diverse întâmplări.
Vestea bună este că aceasta poate fi dezvoltată pe parcursul vieţii prin diverse metode. La adult, cel mai eficient este să se explice efectului acţiunii lui asupra celuilalt şi schimbul de roluri. Chiar şi în penitenciare, în cazul deţinuţilor foarte violenţi, care nu-şi regretă faptele, există programe de reabilitare care se bazează pe stimularea empatiei. Agresorul este determinat să empatizeze cu victima, să înţeleagă sentimentele acesteia şi să retrăiască evenimentele din perspectiva victimei.

Empatia te ajută să-i înţelegi pe cei din jur

Pe baza empatiei apare şi compasiunea, te face să fii altruist, să-l ajuţi pe celălalt să facă faţă situaţiei şi în acelaşi timp să ierţi mai uşor. Empatizând cu persoana care te-a supărat şi înţelegând ce anume a determinat-o să procedeze astfel, poţi găsi şi justificarea faptelor din poziţia acesteia.
Este nevoie să-i înţelegem pe cei de lângă noi pentru a putea relaţiona şi a forma o comunitate.