Miss Bucuresti


Antena3


Romantic FM


GOOD FOOD

Scrisori de la cititori - 14 iulie 2011

Ai vreo afecţiune fizică sau psihică şi nu ştii cum să o rezolvi? Scrie-ne la redacţia@revistafelicia.ro sau pe adresa C.P. 90, O.P. 2, Bucureşti, şi noi vom transmite întrebarea atåt cititorilor, cåt şi specialiştilor, în numele tău. Nu uita că orice pro blemă are o soluţie, iar noi suntem aici pentru a te ajuta să o găseşti.

in Scrisori pe 15 Iulie 2011, 02:17 4 Comentarii Tipareste

rss

În cazul arsurilor la stomac, ce fel de ceaiuri ajută?

Am arsuri la stomac, un început de ulcer şi constipaţie. Vă rog să-mi recomandaţi un remediu natural, care să reducă hiperaciditatea, şi un regim alimentar pentru bolnavii de ulcer şi constipaţie. Mulţumesc pentru eventualul răspuns.
Liliana Taşcău, Baia Mare
Răspuns:
Afecţiunile gastro-intestinale, constipaţia şi ulcerul, de care suferiţi, pot fi combătute, urmând un program nutriţional cu produse naturale, create de specialişti în sănătate, recunoscuţi şi respectaţi la nivel mondial. Oamenii le consumă de aproape 50 de ani, cu bune rezultate. Sunt naturale 100% şi avizate de Ministerul Sănătăţii. Programul nutriţional pe care vă recomand să-l urmaţi este compus din extracte derivate complet din alimente ca germeni de grâu, crusta orezului şi din seminţe de soia; un antioxidant pe bază de ulei din germeni de grâu, presaţi la rece, vitamina E, ulei din floarea soarelui; acidophilus etc. Pentru mai multe informaţii, sunaţi-mă la telefon: 0744/543720.
Adrian Budală, consultant produse naturale, Bacău

Întrebare:
Am o problemă jenantă: transpir excesiv!

Am încercat o mulţime de deodorante şi antiperspirante. Ajută şi acestea, dar nu îndeajuns. Nimic nu mă mulţumeşte. Am aflat una din cauze: transpiraţia mea este pe fond nervos. Depun efort fizic prea mare, mă consum mult la serviciu, şi atunci transpir excesiv. Când nu mă agit şi nu sunt stresat, totul este bine. Dar poţi sta fără să munceşti? Un sfat venit din partea revistei, a colaboratorilor revistei este oricând binevenit! Mulţumesc,
Ion Panciu, Zimnicea
Răspuns:
Am să vă recomand o reţetă de "lapte cald de salvie", pe care să-l beţi cu o oră înainte de culcare. Fierbeţi o linguriţă de frunze de salvie proaspete, sau uscate, într-o cană de lapte. Lăsaţi la infuzat şi apoi strecurati. La nevoie, poate fi îndulcit cu puţină miere de salcâm. Ceaiul de salvie diminuează producerea transpiraţiei. Beţi câte 2-3 cani de ceai de salvie, zilnic, şi se reduce transpiraţia provocată de stres, anxietate. Uleiul volatil de salvie este un antiperspirant natural,  influenţând centrul de comandă al temperaturii din creier. Intern, se iau câte 2-3 picături de ulei diluat în miere, pe zahăr, sau într-un lichid, de 2-3 ori pe zi, timp de o lună şi jumătate. Extern, se pun 10 picături în cadă, dizolvate într-un solvent (gel de duş, săpun lichid, spumă de baie), sau 2-3 picături încorporate în uleiul de masaj. Indiferent de calea urmată, veţi folosi zilnic planta, timp de 4-6 săptămâ. Cu acest tratament, plus remediile homeopate pe care vi le ofer, vă asiguraţi un somn liniştit. Reveniţi cu amănunte. Sunaţi-mă la tel. 0722 682 959 şi veţi primi informaţiile de care aveţi nevoie.  (iuliapadu@yahoo.com).
Dr. Iulia Pădureanu, Bucureşti

Întrebare:
Cum poate fi tratată natural anorexia?

Fiica mea, în vârstă de 18 ani, este anorexică. Nu face cure de slăbire, nu doreşte să concureze fotomodelele, are doar o afecţiune, de când era copil: anorexie. Cum aş putea eu ca mamă s-o ajut, fără s-o traumatizez? Mii de binecuvântări pentru răspunsul dat.
Milica Ene, Breaza
Răspuns:
Sunt multe reteţe de plante tonic amare şi aromatice care, prin stimularea secreţiilor salivară şi gastrică, pot stimula pofta de mâncare. Din proprie experienţă, eu vă recomand decoctul din rădăcină de ghinţură şi tinctura de ghinţură. Pentru decoct: puneţi 1/2 linguriţă de plantă uscată într-o cană de apă fierbinte şi lăsaţi, acoperit, să infuzeze 10 minute. Strecuraţi şi beţi câte un sfert din conţinut, cu jumătate de oră înaintea meselor. Din tinctură (cumpărată de la plafar), se iau 10-15 picături, într-un pahar cu apă, înainte de mese. Multă sănătate întregii familii!
Ioana Frângulescu, Galaţi

Întrebare:
Radiaţiile solare îmi afectează sănătatea!

Sunt tot mai multe semnale privind pericolul reprezentat de expunerea repetată la radiaţiile solare. Lucrez mult în soare, nu am cum să mă protejez perfect. Cum pot diminua impactul schimbărilor climaterice asupra sănătăţii mele? Daţi-mi, vă rog, un sfat, pentru a-mi proteja viaţa. Mulţumesc pentru bunăvoinţă.
Teofil Dima, Ploieşti
Răspuns:
Două flavonoide hidrosolubile din busuioc - orientina şi vicenina - protejează celulele organismului în faţa acţiunii mutagene a radiaţiilor ultraviolete, a radiaţiilor beta şi gamma. Ca atare, pe timpul verii, când suntem mai vulnerabili la radiaţiile solare, dar şi la radiaţii din alte surse, administrarea zilnică a busuiocului este foarte utilă pentru prevenirea mutaţiilor celulelor, a proceselor de malignizare. Se ia pulbere de busuioc, câte 4-8 grame pe zi, în cure de 30 de zile. Sănătate multă!
Georgeta Mulţescu, Bucureşti

Întrebare:
Mi se vindecă greu rănile!

Fac parte dintre persoanele care, atunci când au o mică tăietură, julitură, aşteaptă multe zile, chiar două săptămâni, până la închiderea rănii. Solicit un leac natural vindecător. Succes şi multă sănătate colectivului dvs., tuturor cititorilor şi consultanţilor revistei.
Brânduşa Mazilu,  Babadag
Răspuns:
1. Pentru vindecarea rănilor, tăieturilor, mai ales pe degete, bunicii noştri folosesc şi acum o metodă straveche. Spargi un ou crud, desprinzi de coajă pieliţa albă şi înfăşori tăietura cu ea (pe partea umedă). Apoi pansezi cu o faşă de tifon. Pieliţa se lipeşte strâns de deget, după ce se usucă, protejează rana de infecţie, favorizează şi grăbeşte procesul de vindecare. În funcţie de gravitatea rănii, se lasă pe deget 7-10 zile. 2. Prepari alifie cu tămâie astfel: se pune la fiert pe baia de apă un vas în care se adaugă 10 g grăsime sau seu de oaie topit, 100 de ml ulei de soia, 25 g ceară de albine răzuită fina, 10 g sacâz, 15 g răşină de brad şi 5 g tămâie pisată bine. Se amestecă încontinuu până se obţine o cremă omogenă. Se strecoară prin tifon, fiind fierbinte, după care se pune într-un recipient de sticlă, cu capac, şi se păstrează la rece. Se unge rana, zona de câteva ori pe zi, ajutând la dezinfectarea, tratarea şi vindecarea rănilor, precum şi pentru calmarea durerilor provocate de reumatism.






Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te la newsletter si saptamanal te vom tine la curent cu cele mai importante informatii!


Comentarii (4)

Scris de RlyXKXFaKpFI pe 09.08.2011 la 20:01

mI4ufm <a href="http://lkpprrxrjlvp.com/ ">lkpprrxrjlvp</a>

Scris de GQKYGqyUdYnpla pe 06.08.2011 la 15:22

WyJHfb , [url=http://tlbbpcpbujau.com/] tlbbpcpbujau[/url], [link=http://wiczhrjesufh.com/ ]wiczhrjesufh[/link], http://hxxzzquvqbxn.com/

Scris de HjjQAlJXdyHFAqiE pe 06.08.2011 la 11:09

OtY3DL <a href="http://aybrjxioqvys.com/ ">aybrjxioqvys</a>

Scris de BUogioAmAt pe 06.08.2011 la 01:38

A rolling stone is worth two in the bush, thakns to this article.

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha
trimite



Horoscop

23 Octombrie - 21 Noiembrie
Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioara Balanta Scorpion Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Relaţia ta cu fiinţa iubită se poate îmbunătăţi, cu condiţia să-i acorzi ceva mai multă atenţie. Evită dialogul pe teme...
Toate zodiile

Sondaj

Ce metoda folosesti pentru a-ti pastra inima sanatoasa?

Calculator de greutate ideala

cm
kg