Vlad Hogea: “Filmul sau viaţa?” este o prelungire a personalităţii mele

„Ideea emisiunii a apărut şi s-a concretizat repede”, ne spune Vlad Hogea. „Pe parcurs am mai îmbunătăţit-o, dar ceea ce facem noi e unic, nu doar în România, ci şi pe plan mondial. Nimeni nu a îndrăznit să facă o emisiune televizată care să îmbine realitatea cu ficţiunea. Ideea îmi aparţine şi nu mi-am permis să fiu altcumva decât original.” Deşi a fost avertizat că ideea e destul de curajoasă şi, evident, riscantă, Vlad Hogea s-a ambiţionat să creadă în ea. „Unul dintre cei trei invitaţi este neapărat o femeie frumoasă şi deşteaptă, care are tangenţă cu lumea artistică, acesta fiind unul dintre pariurile mele legate de această emisiune.” Primele patru ediţii le au ca invitate pe Alexandra Velniciuc, Monica Davidescu, Medeea Marinescu şi Denisa Nicolae. „Toate frumoase şi deştepte şi aşa va fi până la ediţia o mie a emisiunii“, mă asigură Vlad Hogea. „Invitaţii bărbaţi vor fi şi din lumea artistică, dar şi din viaţa obişnuită.”

Divertisment de altă factură
Emisiunea s-a născut din convingerea că telespectatorii au nevoie şi de emisiuni care să le pună mintea la contribuţie, în contextul în care multe emisiuni se înscriu într-o tendinţă generală de cădere în derizoriu şi de vulgarizare a divertismentului. „<Filmul sau viaţa?> nu este un divertisment superficial”, mai spune Vlad Hogea. „Telespectatorul este incitat să urmărească ce se întâmplă timp de o oră, iar apoi să-şi pună întrebări“.
Emisiunea nu încearcă să convingă că viaţa bate filmul şi nici invers. Dacă dramele umane, cu toate condiţionările impuse de realitate, se pot ridica la nivelul imaginaţiei artistice, şi măsura în care arta este o parte importantă a existenţei reprezintă punctele de plecare ale emisiunii. Concluzia aparţine telespectatorilor. „Există un vot formal pe care îl dau cei trei invitaţi, care poate fi 3-0 sau 2-1, în favoarea vieţii sau a filmului. Eu mă abţin de la vot, nu doar pentru că sunt moderator, ci pentru că proiectul emisiunii nu doreşte să ofere răspunsuri prefabricate.”

„Avem nevoie să visăm”
Având mereu preocupări multiple şi diverse, Vlad Hogea crede că se pot face multe lucruri în acelaşi timp, iar marile proiecte pot fi împlinite la tinereţe. „Este spectaculos să le aduci pe toate la un loc, deşi implicarea mea în viaţa publică, legăturile cu televiziunea şi pasiunea pentru film sunt chestiuni total diferite. Sunt convins că va veni şi vremea când mă voi căsători, voi avea copii şi voi merge în vizită la socri în vacanţa de iarnă. Tradiţia familială este aproape de sufletul meu, dar mai am nevoie de câţiva ani în care să deschid ochii mai bine asupra vieţii, să mă măturizez până la capăt.”
Este editor la două publicaţii, editorialist la o a treia, doctor în istorie, predă la două universităţi, a fost avocat timp de 10 ani şi deputat 8 ani. A publicat câteva cărţi şi urmează încă două anul acesta. „Filmul a fost domeniul constant către care s-a îndreptat interesul meu, chiar în condiţiile în care aveam foarte multe de făcut.”
A trecut prin toate etapele iubirii pentru film încă din copilărie. În anii ’80 a fost cinematograful, când se stătea ore întregi la coadă pentru un bilet. „Se ocupau toate locurile şi se stătea şi în picioare. Era o atmosferă care m-a fascinat. A urmat fenomenul video, când am văzut filme formidabile. Cel care m-a şocat a fost primul: <Shining>, cu Jack Nicholson. Săptămâni întregi am avut coşmaruri după acest film. După ’89 a intervenit etapa centrelor de închirieri, când, la şcoală, le dădeam colegilor să copieze cu condiţia să-mi împrumute casete video. Apoi a apărut televiziunea prin cablu şi satelit şi, în fine, fenomenul DVD-ului, cel mai grozav, datorită calităţii imaginii.”
În acelaşi timp, viaţa i-a permis să fie observator şi participant la ştirile televizate. „Am urmărit cu interes realitatea românească, dar am şi participat la o serie de evenimente în viaţa publică. Având pasiunea pentru film şi experienţa acestor ani de evenimente reale, m-am întrebat care ar fi punctul de coincidenţă între ele. <Filmul sau Viaţa?> este mai mult decât un talkshow, este o prelungire a propriei mele personalităţi. Filmul este spaţiul în care mă regăsesc şi mă simt bine. Uneori avem nevoie să şi visăm, cu condiţia să nu confundăm realitatea cu ficţiunea.”