Alina Alexoi : “Sunt o luptătoare!”

Şi nu de puţine ori s-a lovit cu capul de sus... „N-am avut de ales! M-am ridicat atunci când viaţa m-a lovit din plin şi am ales să lupt! Nu înţeleg oamenii care se lasă învinşi şi îi deplâng pe cei care se hrănesc din compasiuni.”

18 ani de TVR
„Am norocul, şi ştiu că nu e puţin lucru, să fac ce-mi place. Ador meseria pe care o am şi încerc să pun suflet în fiecare cuvânt pe care îl rostesc într-un reportaj sau comentariu. Îi  mulţumesc Televiziunii Române că a avut răbdare cu mine. Sunt... majoră deja, în această iarnă am împlinit 18 ani de când sunt în redacţia Sport a TVR”. Alina nu uită niciodată de unde a plecat şi are credinţa că rădăcinile ne sunt călăuze în viaţă, oriunde ne poartă destinul. „Dacă mi-ar fi spus cineva în trecut că o să ajung să lucrez în televiziune i-aş fi spus că  visează. Cum, eu, o fată născută într-un mic orăşel din Ardeal, la Călan, şi şcolită la Deva, să am un aşa noroc? Acum îmi dau seama că norocul trebuie să găsească uşile deschise. Bunicul meu, Petre S. Codreanu, mi-a insuflat de mică dragostea pentru cuvinte. Era corespondent la un ziar din judeţ şi era implicat în fotbal. Aşa am descoperit sportul. Evident, momentul Nadia ‘76 - aveam 5 ani şi jumătate atunci, m-a făcut şi pe mine să-mi doresc să fiu gimnastă. Rigorile acestui sport m-au făcut să renunţ la vis, dar am rămas aproape de sala de la Deva şi nu pot uita cum, în liceu fiind,  le urmăream pe fete prin oraş. Atunci l-am văzut prima dată pe Octavian Belu”.

Oameni dragi
„Tot în copilărie am descoperit fotbalul mare, alături de Corvinul Hunedoara şi Mircea Lucescu, omul care a transformat nu doar destinele unor băieţi crescuţi de prietenul bunicului meu, Mitică Pătraşcu, ci a făcut un oraş să trăiască pentru fotbal. Sportul a devenit, încet-încet, o preocupare pentru mine. Culegeam date statistice din toate disciplinele şi îmi făceam caiete cu articolele din ziarul <Sportul>. Nu era doar un hobby, sportul devenise o pasiune. Veneam la Bucureşti la meciuri, eram la curent cu tot ce se întâmpla în sport”. Nu ştia, în acele vremuri, ce îi rezervă viitorul, dar spera ca viaţa să o aducă undeva, aproape de pasiunea ei. „Revoluţia mi-a dat posibilitatea să-mi împlinesc visul. Am lăsat în urmă un an în care am lucrat ca laborant bio-chimist la un laborator de analiză a apelor din Combinatul Siderurgic de la Călan. În 1991 am intrat la Facultatea de Jurnalistică a Universităţii Athenaeum. Profesorii mei, Romul Munteanu, Ernest Masek sau discursurile lui Andrei Pleşu m-au ajutat să înţeleg că, pe lângă cultura sportivă, fără o cultură generală nu poţi reuşi în această meserie. Viaţa mea s-a schimbat din momentul în care am pus piciorul în redacţia ziarului <Sportul românesc>. Eu şi Cătălin Popa (azi director în trustul Realitatea) ne-am dus să-l rugăm pe Ovidiu Ioaniţoaia să ne primească să facem practică la ziar. Aşa a început totul. În ’92, am intrat în televiziune şi am descoperit advărata pasiune. Am furat meserie de la toţi oamenii cu care am lucrat. Emoţia şi documentarea, de la Cristian Ţopescu, diplomaţia, de la Ioan Todan, spiritul organizatoric şi flerul, de la Dumitru Graur, de la Cornel Pumnea am învăţat să lucrez în echipă, iar de la operatorii Doru Lepădatu sau Costel Tufeanu am înţeles care e puterea imaginii în televiziune. Am luat de la fiecare ce am crezut că se potriveşte stilului meu”.

Familia
Alina Alexoi şi-a întâlnit soţul tot în mediul sportiv. „Din ‘92 şi până acum prezint ştirile, fac reportaje, realizez emisiuni  şi comentez. De altfel, sunt singura jurnalistă din România care a ajuns să bifeze cinci ediţii de Jocuri Olimpice (acum mă aflu în Canada şi comentez pentru voi patinaj artistic şi biatlon). În plus, am participat la zeci de campionate mondiale şi europene de gimnastică, scrimă, patinaj artistic sau la  meciurile de Cupa Davis ale României din ultimul deceniu.
În toţi aceşti ani, am întâlnit campioni adevăraţi, oameni care m-au marcat şi sunt mândră că m-au acceptat în lumea lor. Am devenit chiar prieteni. Mariana Bitang şi Octavian Belu, Laura Badea, Mihai Covaliu, Ana Pascu sau Octavian Morariu sunt numai câţiva dintre ei. Viaţa mi-a scos în cale tot un sportiv care să-mi fie pereche. Soţul meu, Titi Alexoi, a fost fotbalist la Corvinul şi Cugir în anii ‘80-90 şi după ce s-a retras a devenit antrenor. Ne cunoaşteam de-o viaţă şi destinul a făcut să fim împreună în ciuda tuturor celor care au fost împotriva noastră. Şi oameni, şi distanţă. Recunosc, cu el am tras cartea norocoasă a vieţii sentimentale”.
Dar nu întotdeauna i-a fost uşor, iar puterea de a fi mereu o luptătoare, cum se declară, şi-a luat-o mai ales în urma unor lovituri adevărate. „Viaţa ne-a lovit ca să ne putem demonstra forţa de a lupta când a apărut pe lume fiul nostru, Mihnea. Născut cu o maladie extrem de rară, Mihnea ne dă în fiecare zi o lecţie de optimism şi maturitate ieşită din comun pentru un copil care a împlinit doar 13 ani. Am învăţat împreună, în trei, să ne bucurăm de fiecare clipă. Viaţa are altă dimensiune pentru noi şi nu suportăm oamenii care se plâng pentru orice, fără să ştie care sunt adevăratele greutăţi. În jurul nostru îi vrem doar pe aceia care acceptă să lupte. Mihnea şi Titi sunt cei mai aspri critici, dar şi cei mai puternici susţinători ai mei. Sunt fiinţele care mă ajută să merg mai departe, să-mi fac meseria cu pasiune, energie şi dăruire. Le mulţumesc!”.