Miss Bucuresti


Antena3


Romantic FM


GOOD FOOD

Cum te comporţi cu un copil timid

Există  anumite vârste la care copiii sunt mai predispuşi să devină  timizi - la 2 ani, între 4 şi 5 ani şi în adolescenţa timpurie

in Mama si copilul pe 12 Februarie 2010, 02:22 1 Comentariu Tipareste

rss

Timiditatea este o emoţie pe care o cunoaşte la un moment dat orice copil. Timiditatea normală nu este ceva negativ. Din contră, adesea ea este acompaniată de calităţi precum modestia, blândeţea, copiii timizi fiind persoane foarte sensibile. Poate să devină o problemă atunci când este extremă şi se manifestă în permanenţă. Ea îl împiedică să interacţioneze din punct de vedere social, atât cu copii, cât şi cu adulţi şi îi afectează dezvoltarea normală. De obicei, identifici uşor un astfel de copil - vocea lui este tremurândă, ezitantă ori abia auzită. În cazul copiilor mici, timiditatea se poate manifesta şi prin suptul  degeţetului.

De ce apare timiditatea?

Cele mai frecvente cauze ale timidităţii sunt puse de specialişti pe seama noilor situaţii sociale în faţa cărora sunt puşi cei mici. Ele pot fi cu atât mai stânjenitoare pentru ei dacă simt că se află în centrul atenţiei. Schimbările rapide ale mediului social, presiunea competitivităţii la şcoală sunt cauzele cele mai frecvente ce determină apariţia timidităţii. Cercetătorii ne mai spun şi că timiditatea se poate moşteni. Un copil care are părinţii timizi este mult mai predispus să fie el însuşi timid. De altfel, mediul familial, ca şi moştenirea culturală a copilului îl pot predispune spre acest tip de emoţii, deoarece îi oferă un anumit model de comportament.

Strategii de ajutor

Pentru a-ţi ajuta copilul să depăşească perioadele critice trebuie mai întâi să identifici situaţiile în care el devine timid. Unii copii se simt stânjeniţi când cunosc persoane noi, alţii atunci când trebuie să prezinte o lucrare în faţa colegilor. Dacă ai identificat cauza, atunci vei putea găsi soluţiile cele mai bune pentru a-i veni în ajutor.
Arată-i întodeauna respect. Aceasta îl poate face pe copil să fie mai încrezător în el însuşi şi mai puţin inhibat.
Ajută-l să-şi cultive stima faţă de sine. Copilul timid poate să aibă o imagine a lui negativă şi să creadă că nu este acceptat de ceilalţi. Trebuie să-i demonstrezi că are anumite abilităţi şi să-l încurajezi să fie autonom.
Dezvoltă-i abilităţile sociale. Creează-i oportunităţi pentru a se simţi confortabil într-o comunitate. Poţi să începi cu paşi mărunţi - pune-l în situaţia de a se juca cu un copil de vârsta lui, situaţie în care copilul poate deveni mai îndrăzneţ. Apoi poţi să-l introduci în grupuri mai mari, cu care să poată stabili legături noi.
Nu îl pune cu forţa pe copilul timid în faţa unor situaţii noi, pe care el le percepe ca fiind ameninţătoare. Ajută-l să se simtă în siguranţă şi ademeneşte-l pentru a dori el însuşi să interacţioneze cu alţi copii.
Nu-ţi eticheta copilul ca fiind timid. Dacă el va creşte cu această etichetă, va deveni anxios şi nesigur.



Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te la newsletter si saptamanal te vom tine la curent cu cele mai importante informatii!


Comentarii (1)

Scris de MARELE IEPURE ALB pe 16.02.2010 la 12:53

Un iepuras poate fi traumatizat si din cauza mediului din care provine, unde - unul dintre parinti in loc sa-l protejeze, il agreseaza verbal - ajungand la maturitate sa sufere de timiditate "cronica".

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha
trimite



Horoscop

22 Iunie - 22 Iulie
Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioara Balanta Scorpion Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Eşti tentat să reiei o relaţie mai veche, dar intuiţia îţi spune că nu trebuie să te grăbeşti în luarea deciziilor...
Toate zodiile

Sondaj

Ce metoda folosesti pentru a-ti pastra inima sanatoasa?

Calculator de greutate ideala

cm
kg