Intrebari de la cititori

Diagnosticul meu: distonie neurovegetativă

Nu sunt sigură că acesta-i diagnosticul, de aceea am să vă descriu ce mi se întâmplă. De vrei trei luni, am nişte simptome ciudate; prin documentare, eu am ajuns la concluzia că poate fi vorba de anxietate. Nu e prima oară, am mai avut simptome asemănătoare mai de mult, când mama s-a îmbolnăvit de cancer la esofag. Suferinţa ei m-a afectat în mare măsură psihic. Mama s-a prăpădit între timp, iar eu am din nou simptomele acelea: mi-e frică (nu ştiu concret de ce), nu mai am încredere în mine, nu prea mai suport compania oamenilor, deşi tânjesc după prieteni. Am devenit mult prea sensibilă la critică; mă inhibă compania străinilor; am un tremur interior, simt că-mi bate inima mai tare, uneori parcă îmi pierd glasul de emoţie. Am momente când sunt extrem de iritată interior. Lupt cu mine, am un serviciu part-time, încerc să fac faţă situaţiei, să nu mă izolez, dar mă simt singură, părăsită de toţi. Întrebare: este vorba de anxietate sau trec doar printr-o perioadă mai grea a vieţii? Întrucât simţeam un disconfort în respiraţie şi o uşoară durere în zona inimii, recent am fost la un control cardiologic şi am fost diagnosticată cu distonie neurovegetativă. Este ceva grav? Aveţi şi alte soluţii la afecţiunile mele? Mi s-a explicat că nu sunt bolnavă de inimă, dar eu totuşi vreau şi părerea dumneavoastră. Cu mulţumiri,
Ecaterina Vişoiu, Baraolt

Miruna este prea timidă!

Fiica mea este încă micuţă, nu are decât 5 ani, dar este exagerat de timidă. O compar mereu cu alte fetiţe din grupa ei de la grădiniţă. Cu toate că am sperat ca înscrierea la grădiniţă să-i rezolve timiditatea, Dorina continuă să fie foarte reţinută în relaţiile cu oamenii, mai ales când întâlneşte persoane necunoscute. Uneori chiar plânge dacă acestea vor intre în contact cu ea. Şi la grădiniţă întâmpină aceleaşi dificultăţi. Îi place foarte mult acolo, dar comunică doar cu anumiţi copii. Trebuie să-mi fac probleme din aceste motive? Cum ar trebui să abordez această chestiune? Există vreun tratament, vreun leac pentru copilul meu? Vă mulţumesc.
Mădălina Chirnoagă, Iaşi

Am probleme de natură ginecologică

Sufăr de anumite dereglări (amenoree). Am fost la diferiţi medici, am făcut mai multe controale - ginecologic şi endocrin. Întrucât sufăr cu tiroida, sunt obligată să iau tratament toată viaţa. Dar mai există şi o altă cauză a dispariţiei menstrei, şi anume administrarea de medicamente antidepresive. Ce-mi sugeraţi să fac pentru a reveni la normal? Plantele ajută în asemenea cazuri? Aştept răspunsul dv. şi voi fi receptivă la tot ce-mi veţi recomanda.
Cornelia Vidraşcu, Botoşani

Ajutaţi-mă să scap de mătreaţă!

Sufăr de dermatită seboreică. Încă din adolescenţă mi s-a pus acest diagnostic, căruia, recunosc, atunci nu i-am dat prea mare importanţă. În inconştienţa mea de copil, am neglijat să mă tratez. Nu am părinţi, de aceea sunt în situaţia asta. Acum, la 27 ani, fac mătreaţă cu coji mari, iar tratamentul nu-şi face efectul. Nizoral-ul nu-mi face bine. O prietenă m-a îndrumat la revista „Felicia”, în care văd că promovaţi tot soiul de infuzii, tincturi, alifii, mergeţi mai mult pe leacuri naturale, ceea ce mie îmi convine. Am rude la ţară, poate îmi prescrieţi ceva flori, rădăcini, să scap mai ieftin. Îmi prepar singură şamponul dacă-mi daţi reţeta. Dar să-şi facă efectul, căci medicamentele folosite de mine nu au dat rezultate. Arăt rău, fac nişte cojiţe pe faţă, frunte, sprâncene, nas, în spatele urechilor; uneori sunt mici, alteori sunt mai pronunţate. Ajutaţi-mă, nu ştiu ce tratament să iau şi unde să mă duc.
Marieta Năftănăilă, Oraviţa

Sufăr de sialoree

Mai pe înţeles, secreţie abundentă de salivă. Am această afecţiune de un an. Am 38 ani, iar problema asta a apărut după un necaz în familie, moartea fratelui meu mai mic, în iulie 2008. La început nu m-a deranjat şi nu am tratat cu seriozitate problema, dar cu trecerea timpului, boala s-a agravat, iar acum mă deranjează foarte rău. Lucrez cu publicul şi nu este deloc plăcut. Mănânc normal, dar am senzaţie de greaţă, pentru că trebuie să înghit de multe ori saliva. Analizele sângelui sunt în ordine, iar doctorul stomatolog m-a asigurat că boala nu are nicio legătură cu lucrarea dentară de pe maxilarul superior. Atunci, care-i cauza? Poate ştiţi şi-mi recomandaţi un tratament salvator. Vă rog mult, ajutaţi-mă cu un sfat. Vă citesc cu regularitate şi aştept cu interes răspunsul. Să aveţi sănătate!
Stana Despoiu, Tg.-Jiu

Ştiţi vreun leac pentru bulimie?

Am 23 ani şi... nişte zeci de kilograme peste cât ar fi normal. Obezitatea, căci de asta este vorba, mi-a zdruncinat total viaţa. Gândul persistent la mâncare nu mă lasă să mă concentrez, să-mi văd de lucru - sunt angajată la o firmă. Parcă aş fi dependentă de mâncare ca de un drog; singurul lucru la care mă gândesc este ce să mănânc, iar apoi să elimin. Această degringoladă din sufletul meu mă copleşeşte, mă face să mă simt oribil, lucru care se vede în ceea ce fac, eu nefiind capabilă de a reuşi cu adevărat ceva în această viaţă. Sunt conştientă că mă plafonez, că bat pasul pe loc fără rost. Doresc din toată inima să mă schimb, să duc o viaţă normală, fără frustrări, fără complexe. Pentru că este tare greu să înduri zilnic priviri cu subânţeles, remarci maliţioase. Sunt încă tânără, totuşi problemele de sănătate au apărut deja. Sunt mereu depresată, nemulţumită, abulică... Am mare nevoie de voi, de un sfat. Poate dacă aş slăbi mi-ar mai creşte încrederea în mine şi în şansa mea. Cu drag,
Delia Petricu, Bucureşti

SOS
Mihai şi Săndiţa au nevoie de ajutor!

Drama lui Mihai Feraru, în vârstă de 52 ani, a început în anul 1990, când i-a murit un copil în vârstă de 6 ani, într-un accident de maşină. Pierderea acelei fiinţe dragi i-a marcat definitiv pe el şi pe soţia sa. Au urmat ani de chin sufletesc, la care s-a adăugat alt necaz, în anul 1994, când a suferit primul infarct miocardic anteroseptal. Pe vremea aceea muncea la Combinatul Siderurgic Galaţi. După ce au mai trecut doi ani, a suferit cel de-al doilea infarct miocardic, urmat de un tragic accident vascular cerebral, chiar din trunchiul cerebral, care l-a paralizat, parţial, pentru tot restul vieţii sale. A urmat o perioadă grea, cu mari eforturi, pentru a se recupera fizic cât de cât. Acum Mihai poate să meargă câte 50 metri, se opreşte să se odihnească, apoi iar mai merge puţin şi tot aşa-i viaţa lui. Familia bietului om este compusă din el şi soţia sa, Săndiţa, şi ea foarte bolnavă. Este cardiacă şi suferă de osteoporoză în fază avansată, afecţiune care-i macină oasele. Familia Feraru trăieşte din pensia pe caz de boală a lui Mihai, o pensie mică, total insuficientă pentru doi oameni afectaţi de boli incurabile. Soţia lui Mihai, Săndiţa, nu are niciun fel de venit, nici pământ, nici animale. Soţii Feraru nu numai că nu au alte venituri, dar nici nu au capacitatea fizică de a presta vreo activitate aducătoare de câştig. Amândoi au nevoie, zilnic, de medicamente scumpe; acestea depăşesc lunar 230 lei compensat. Necazurile i-au determinat să facă împrumut la BCR, la care au acum rată lunară de 180 lei. Nici nu vă puteţi închipui cât de greu trăiesc aceşti oameni. Mihai este persoană cu handicap şi primeşte un ajutor lunar de 310 lei. Cum să împartă această sumă, ce să achite mai întâi - rata la bancă, medicamentele, hrana, întreţinerea?! Mihai cere ajutor din partea fiecărei persoanei la care ajunge acest mesaj. A deschis în acest scop un cont, în lei şi, dacă doriţi să-l ajutaţi pe Mihai, puteţi face acest gest de omenie, depunând banii, orice sumă cât de mică, la Raiffeisen Bank Vaslui: RO93rzbr0000060001059026, titular Mihai Feraru. Sau acasă, orice fel de ajutor este bine-venit (Mihai Feraru, sat Puşcaşi, com. Puşcaşi, judeţul Vaslui, tel. 0235.340.325). Bunul Dumnezeu o să vă răsplătească, Mihai şi Săndiţa se vor ruga pentru sănătatea fiecăruia. Doamne ajută! (Date de contact: Tel. +40-764.807565; E-mail: mitache.manole@yahoo.com).
Manole Mitache