Tania Popa: „La mine totul se bazează pe mult noroc si ceva talent”

Este actriţă, mamă, soţie, gospodină, sensibilă, pasională, explozivă, talentată si, nu în ultimul rând, foarte mândră de originea ei slavă. Mai pe scurt, Tania Popa


Când a venit în Bucuresti, avea 17 ani si credea că România este o ţară străină. A venit să studieze actoria. Si-a făcut mulţi prieteni si în scurt timp s-a si căsătorit. A urmat modelul din Basarabia, unde la 18 ani e musai să te căsătoresti, altfel esti bătrână. „După cele zece clase obligatorii, m-am trezit că trebuie să merg la facultate. Aveam câteva variante, dintre care cea mai importantă era designul vestimentar, dar facultatea era la Sankt Petersburg si mi se părea foarte departe. Pentru filologie, chiar dacă eram foarte bună, trebuia să studiez mai mult. Am fost mereu foarte activă. La toate manifestările, corurile, petrecerile, serbările care se organizau în oras, eu eram prima. M-am gândit să dau la teatru, la Chisinău, pentru că mi s-a părut simplu să învăţ două poezii, o povestire, desi nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce era vorba. Dacă mi s-ar fi cerut si a treia poezie n-as fi stiut-o. Învăţasem strict două poezii de Eminescu. La admitere a fost Florin Zamfirescu, care a făcut o selecţie de 15 admisi. Asa am ajuns în Bucuresti.” Puterea de adaptare a ajutat-o să se integreze imediat. Iniţial, ar fi trebuit să se întoarcă în Republica Moldova. „Nu s-a întors aproape nimeni. Aici sunt alte sanse si posibilităţi, iar în cei patru ani de facultate începi să ai prieteni, colaborări, si asa se leagă multe. Până la 17 ani nu fusesem la teatru niciodată, la Chisinău, nu cunosteam pe nimeni de acolo. Ulterior, am colaborat la un film cu ei. Universul meu este în întregime aici, în Bucuresti, unde mi-am făcut rostul, familia si casa.”

„Sunt bolnavă de optimism”

A avut mai multe tentative de a-si face o familie. „Stii, eu sunt corectă, adică îl iau de bărbat, nu merge, îl las! Dar îl iau de bărbat, nu asa!” Spune asta foarte serios, apoi izbucneste în râs. „Acum sunt la a treia căsnicie si sper să fie cu noroc. Primii doi soţi au fost români, al treilea s-a întâmplat să fie basarabean de-al meu. Sunt foarte rusoaică, după mamă, si moldoveancă, după tată. Asta mă face temperamentală, mereu la extreme, ori mă bucur mult si sunt veselă, ori plâng si mă simt dărâmată. Dar asta durează puţin, pentru că sunt bolnavă de optimism si felul ăsta pozitiv de a fi mă ajută foarte mult.” Acasă vorbeste româna cu un puternic accent moldovenesc, amestecat cu niste cuvinte din rusă. „Este un dialect îngrozitor de stâlcit.” Pe Veceaslav Damian, actualul soţ, l-a cunoscut anul trecut, într-un club rusesc, „Déjà vu“, s-au întâlnit în secret, timp de două săptămâni, după care s-au căsătorit tot în secret, într-o luni, când Tania avea zi liberă la teatru. Nu au stiut decât prietenii, Mihai Mărginean si soţia sa, care le-au fost martori. După o lună a rămas însărcinată si a jucat până în ultima lună de sarcină. „Relaţia noastră merge din ce în ce mai bine, pentru că învăţăm să ne cunoastem. Poate ăsta a fost norocul meu. Un basarabean.” De la două săptămâni bebelusul si tatăl lui o însoţesc pe Tania la teatru, la spectacole si la repetiţii, unde o asteaptă cuminţi. „Mai ales cel mic, iar tata are un succes enorm la femei, pentru că un bărbat cu un bebe în braţe este cât se poate de admirat. Fie vorba între noi, este o bonă excepţională. Pe Daria (fetiţa Taniei din a doua căsătorie) a crescut-o mai mult mama. Eu eram mereu plecată, fiind nevoită să lucrez. Mama s-a ocupat cel mai mult de ea. De Slavik, pentru că suntem doi, am spus să ne ocupăm amândoi. Nu ne e greu pentru că e foarte cuminte, iar acum îmi este bine si sunt foarte linistită.”

„Creaţia vestimentară este pasiunea vieţii mele”

De cariera ei este mulţumită si se consideră foarte norocoasă. „Mult noroc si ceva talent. Am peste 40 de roluri în teatru si nu am făcut figuraţie si nici roluri episodice. Au fost roluri bune, mari si am lucrat cu toţi marii actori din ţară. Ca actriţă, mă bazez strict pe instinct si mă plictisesc îngrozitor la repetiţii, pentru că, indiferent de ce mi se explică acolo, eu fac ce simt. Pe scenă nu intru în transă că astăzi sunt Desdemona si mâine Ofelia. E o prostie. Pe scenă noi ne prefacem, si patru ani de facultate asta ne învaţă. Am jucat în filme deosebite, cu regizori pe care îi apreciez si am obţinut numeroase premii naţionale si internaţionale, încă din timpul studenţiei, dar lucrurile acestea nu prea interesează. Din păcate, lumea nu se uită la filme românesti. Ba e trist că poţi face roluri, care mai de care mai bun, nu te stie nimeni, dar dacă joci într-o prostioară la televiziune, toţi buticarii si toţi benzinarii te recunosc pe stradă.” Îsi doreste să se reapuce de creaţia vestimentară, activitate pe care a întrerupt-o din motiv de bebe. „Este pasiunea vieţii mele si nu mă las pentru că asta îmi doresc să fac. Eu si prietena cu care lucram ne-am apucat să facem copii si asta ne-a cam încurcat. Am lucrat pentru persoane publice si pe comandă. Eu îmi fac singură haine, iar prietenelor le-am făcut rochii de mireasă. Tot timpul am avut masini de cusut acasă si când a trebuit să întrerupem lucrul mi s-a rupt sufletul. Ne vom reapuca cel mult într-un an, cu toate că lumea zice că sunt nebună si că trebuie să îmi fac meseria. Eu nu simt că fac vreun efort, le fac pe amândouă cu aceeasi plăcere.”

„Mi-ar trebui 100 de ani ca să fac tot ce stiu”

O definesc, în egală măsură, cariera, familia, hobby-urile si pasiunile de tot felul. Nu si-a pus deloc problema clasică: „Copilul mă va opri să avansez în carieră”. Se împarte egal între toate si nu se poate lipsi de nimic. „Este o prostie să nu faci copii din asemenea motive. Pe cine interesează cariera ta? Între patru scânduri ajungem toţI, si atunci cariera a dispărut. Dacă ai noroc să faci ceva în viaţă, faci si cu copii, si fără. Eu am jucat cu ambii copii până în luna a noua si am revenit pe scenă la două săptămâni după ce am născut. Viaţa e grea, si copiii trebuie pregătiţi de mici. Cu Daria, care are 9 ani, nu am avut probleme cu boli, medicamente sau doctori. Cresterea copiilor după cărţi mi se pare altă prostie.”. Firea independentă a ajutat-o să se organizeze de una singură si asta i-a fost de ajutor. „Am venit în România la 17 ani, fără părinţi, fără nimeni. Am muncit să-mi fac un rost, să am casă, masină, pământ, să-mi întreţin familia, să fac si copii. Acum mă laud, dar, mai în glumă, mai în serios, m-am obisnuit cu munca din copilărie. Noi munceam la colhoz, cu scoala, dar primeam bani si eram motivaţi. Am lucrat la câmp, la o fermă de vaci. Stiu să fac orice, gătesc, cos, împletesc, crosetez, pictez. Mi-ar trebui însă vreo 100 de ani ca să fac tot ce stiu si ce-mi place. Acum, când muncesc pentru copii, îmi vine usor, pentru că stiu ce vreau si sunt cu picioarele pe pământ.”
Este mândră de originea ei rusă. „Chiar si pisicile au nume rusesti, Murka si Liusia. Cărţile noastre sunt în chirilică si în rusă. Pentru noi, mâncarea, medicamentele, cosmeticele sau emisiunile rusesti sunt cele mai bune. În româneste cânt asa si asa, dar în rusă i-am disperat pe toţi. Pe holurile teatrelor cânt întruna. Mă mai întreabă colegii câteodată: De ce n-ai rămas cu rusii tăi si ai venit să ne intoxici pe noi? Si le spun că am venit să le arăt ce înseamnă să fii un om deschis. Eu vă dau ceva, nu vă iau nimic!”