Antena1.ro

incomemagazine.ro

Ceaiul de HREAN, consolideaza plamanii si reduce riscul de dezvoltare a diferite tipuri de cancer

Hreanul este unul dintre cele mai utile condimente care va poate ajuta sa scapati de grasimea de pe abdomen si de asemenea, va ajuta sa fiti sanatosi.

AVERTISMENTUL medicilor! Ce trebuie să ştii înainte de a mânca CASTRAVEŢI în OŢET

Persoanele sanatoase pot consuma frecvent astfel de produse, mai ales daca sunt preparate cu mai putina sare. In ciuda efectelor benefice, ele sunt interzise celor cu afectiuni renale severe sau celor cu hipertensiune.

jurnalul.ro

Anchetă în cazul morţii şefului companiei Total: NEGLIJENŢĂ CRIMINALĂ LA MOSCOVA

Accidentul de pe aeroportul moscovit Vnukovo, în care şi-a pierdut viaţa directorul general al gigantului petrolier Total, este investigat pe mai multe planuri. Procuratura din Moscova a deschis un dosar în acest caz...

Deşi deficitul bugetar scade, inflaţia arată că deficitul structural nu se corectează

În ciuda faptului că numărul statelor UE care se confruntă cu scăderea preţurilor (deflaţie) a ajuns la 15 în septembrie, faţă de 12 în august şi 9 în iulie, în România preţurile cresc (e inflaţie). Şi...

GoodFood


Gutuia, un miracol pentru sanatate

in Sanatate pe 24 Decembrie 2007, 00:00 11 Comentarii Tipareste

rss

Din Grecia Antica gutuile s-au raspandit in toata Europa si in Asia, ajungand sa fie considerate fructe magice. Romanii le numeau "mere de auri si le foloseau pentru a se feri de deochi si de farmece Primele marturii despre cultivarea acestor fructe galbene, cu un gust neobisnuit, dulce-astringent, si cu un parfum amarui inconfundabil, dateaza de acum 4.000 de ani. Atunci s-au cultivat, se pare, pentru prima oara in insoritele insule ale arhipelagului grecesc. Erau folosite in scop terapeutic de Hipocrate, care le recomanda contra febrei si diareei. Sunt mentionate in scrierile grecesti incepand cu anul 600 i.H. Retete din batrani Ceaiul din gutui cu putin zahar era, inca din cele mai vechi timpuri, un remediu contra tusei si raguselii, iar ceaiul din frunze, in amestec cu flori de tei, e indicat in amigdalite si raceli. Zeama din frunze de gutui se aplica pe rani infectate. Din seminte de gutui se prepara, in vechime, apa pentru ochi - 40 de samburi la 100 de picaturi de apa limpede, rece, se bateau putin, apoi se puneau comprese. Ceaiul din samburi se bea cu zahar candel sau cu tarate de grau contra tusei. Cu frunze de gutui, mar dulce si cimbrisor, fierte impreuna, se faceau oblojeli celor care sufereau de slabiciune fizica. Ceaiul din frunze uscate se folosea in cazuri de insuficienta cardiaca si in boli de ficat. Din semintele plamadite in apa se facea un unguent pentru sanii crapati ai femeilor care alaptau. Sursa de vitamine Frunzele contin apa, zaharuri, acizi organici, pectine, protide, tanin, mici cantitati de grasime, vitaminele A, B, C, PP, saruri minerale etc. Fructele contin apa, zaharuri, acizi organici, pectine, protide, tanin, mici cantitati de grasime, mucilagii, mai ales in seminte. Sunt foarte bogate si in vitamine, precum provitamina A, B1, B2, B6, C, E, PP, saruri minerale de calciu (55 mg), fier (4,3 mg), fosfor (95 mg), potasiu (125 mg), cupru, magneziu, sodiu (25mg), sulf, etc. 100 g conttin 355 cal. Sanatatea din gutuie Fructele, semintele si florile sunt astringente, fortifiante ale ficatului. Acidul malic contribuie la neutralizarea sangelui, iar pectina ajuta la coagulare. Gutuia e utila in afectiunile pulmonare, chiar in tuberculoza. De asemenea, este un leac eficient in afectiunile intestinale cu diaree sau chiar dizenterie. Amelioreaza secretiile gastrice, are actiune asupra functiilor hepatice si ajuta la scaderea tensiunii arteriale. Antiinflamator, astringent, analgezic, antispasmodic, emolient (in special semintele), fructul ajuta la digestie, e diuretic, expectorant, tonic si stimulent. Tibetanii considera ca sucul de gutuie este cel mai bun medicament pentru bolile de urechi. In Orientul Apropiat se folosesc in afectiunile digestive semintele. Consumul regulat de gutui influenteaza favorabil psihicul. Semintele, lasate in apa 6-8 ore, sunt un foarte bun laxativ care se poate folosi cu succes in constipatii, in special la copii. Fructele se folosesc ca atare sau ca sirop, dulceturi, sucuri. Extern, au actiune astringenta, semintele sunt emoliente, mucilaginoase, pulpa fructului este tonica. In lipsa fructelor se poate folosi frunza. Gutuile contin substante care stimuleaza ficatul si pancreasul, incetinesc procesele de imbatranire si combat eficient cancerul. Afectiuni in care este benefica: afectiuni bucale, cardiace, ale ochilor si urechilor, pulmonare; in afte, angina, arsuri si iritatii ale pielii (in special ceai din seminte) astm, bronsite, colon iritabil, conjunctivita, constipatie, crapaturi ale pielii, cuperoza, degeraturi, diaree, distonie digestiva, dureri articulare, eczeme, enterita, enterocolita, faringite, fisuri anale, dureri de gat, gingivite, greata, hemoragii uterine si intestinale, hemoptizii, hemoroizi, hepatita, hiperaciditate gastrica, hipertensiune arteriala, infectii respiratorii, inapetenta, insomnie, insuficienta hepatica, insuficienta pancreatica, leucoree, prolaps rectal si uterin, rani tegumentare, raguseala, riduri, stomatite, tuberculoza, tuse, ulceratii, voma. Mod de folosire. Uz intern Se consuma fructul crud, suc, compoturi, paste, jeleuri, suc in sirop. Fructele isi pastreaza majoritatea proprietatilor si prin preparare termica. Consumate ca atare, gutuile stimuleaza pofta de mancare si amelioreaza infectiile respiratorii si astmul. Se pot consuma in cure de lunga durata. * Cateva felii de gutuie se pun la 250 ml apa si se fierb 5 minute. Se bea apoi lichidul caldut de catre copiii care au diaree. In caz de dureri articulare se consuma 3 cani pe zi sau se aplica o compresa externa pe locul dureros. * Se taie o gutuie in felii subtiri si se fierbe intr-un litru de apa, pana se reduce apa la jumatate. Se strecoara prin presare. Se adauga 50 g de zahar. Se foloseste contra enteritelor acute, a digestiilor anevoioase, in tuberculoza (tanin). * Lichior de fructe: 1,5 l suc de gutuie, 0,5 l rachiu, 2 g scortisoara, 0,80 g cuisoare, 0,50 g migdale amare, 1 g (cat apuci intre degete) nucsoara praf. Lasam sa se macereze timp de doua luni. Facem un sirop de zahar, il lasam sa se raceasca si-l adaugam. Filtram si punem la sticla. Se foloseste contra indigestiilor, a flatulentei (gaze) si a hiperaciditatii gastrice. * Sucul de gutuie proaspat stors este recomandat in anemii, boli cardiace, astm, afectiuni digestive sau ale cailor respiratorii. Se beau cate 100 ml de 3 ori pe zi, cu 30 minute inaintea meselor. * Una-doua lingurite de semintele se pun la 100 ml apa si se lasa la fiert pana capata consistenta unei gelatine. Se poate lua intern, cate o lingurita, in bronsite, tuse cu hemoragie, chiar hemoptizie, sau hemoragii uterine. Se face gargara in cazul anghinei, afectiunilor respiratorii sau chiar al constipatiei, in special la copii. Mod de folosire. Uz Extern * O gutuie de marime potrivita se fierbe timp de 15 minute cu un sfert de lamaie, fara sa se adauge zahar. Se foloseste la spalaturi vaginale sau clisme, dupa strecurare. * Se face o emulsie mucilaginoasa calmanta dintr-o mana de samburi de gutui pisati, macerati in jumatate de pahar de apa calda. Se aplca impotriva degeraturilor, hemoroizilor, crapaturii sanilor sau pielii, contra arsurilor, a iritatiilor diverse. * Pentru fisuri ale anusului, sanilor sau pielii se poate aplica suc de gutuie extern. * Contra ridurilor: se lasa sa se macereze timp de 15 zile coji de gutui in putin rachiu apoi se aplica pe fata. * Infuzia de flori (30 g la un litru de apa) sau de frunze (50 g la un litru) calmeaza tusa convulsiva. In combinatie cu putina apa de flori de portocal favorizeaza somnul. ATENTIE! Semintele in cantitate mare, intern, sunt otravitoare, deci nu se vor consuma mai mult de 3-4 linguri pe zi de catre copii, pentru ca pot cauza insuficienta respiratorie si chiar moartea.
Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te la newsletter si saptamanal te vom tine la curent cu cele mai importante informatii!


Comentarii (11)

Scris de Moisa Mihai- Braila pe 15.12.2011 la 08:27

Articolul este foarte bun. Din pacate comentariile sunt scrise de niste gaozari care nici nu stiu sa se exprime si sa scrie corect. Fara alte comentarii.........

Scris de carina pe 05.11.2011 la 21:05

in timpul sarcinii este excelenta daca sunt pierderi de sange. Pana la 3.5 luni am avut mici pierderi si dr. mi-a sugerat fie sa fac chiuretaj, fie sa imi faca o mica cusatura ca sa pot tine copilul pana la 9 luni...Fiindu-mi pofta tot timpul de gutuie...am mancat si am nascut chiar peste 9 luni...sanatate

Scris de irina pe 12.10.2011 la 13:16

este foarte buna mie i-mi place dar stiu de mult timp de ciaiul de gutui 'am si baut si va spun ca are o aroma super Nu stiam de teraoie

Scris de kato ildiko pe 01.03.2011 la 20:49

gutuia este foarte buna va zic eu demonstrat din batrani compotul de gutui este bun mai ales dupa o noapte de alcoale cunoscstorii stiu (-: iar gemul este extraordinar de bun si greu de facut asa ca recomandarea e buna

Scris de roberto pe 05.11.2010 la 22:42

gutuia nu e buna de nimic astia spun numai baliverne

Scris de bobo32 pe 05.11.2010 la 22:37

intradevar gutuia are propietatile acestea s nu e atat de inecacoassa ba copilo (Mari) numai cruda e buna daca nu isi perde toATE propietatile

Scris de Mari pe 22.10.2010 la 00:51

scuze,dar cine poate sa inghita gutuia cruda?ca e inecacioasa oricat ai mesteca-o tot parca te ineci cu ea,cam gat larg si gura cat calu sa ai sa o inghiti fara sa simti asta...in rest orice fruct e bun la de toate,numai ca pesticidele le-a stricat calitatile.

Scris de no conte pe 27.08.2010 la 11:52

nu este drept nimik am incercat pizda masi

Scris de peonia pe 13.01.2010 la 13:36

descriere excelenta o sa incerc gutuia, iar daca intradevar este asa de buna o sa va mai scriu

Scris de natalia pe 15.12.2009 la 18:49

o intrebare daca sa poate femeile ce alapteaza pot folosi gutuia proaspata sau sucul din gutuie?

Scris de Valentina pe 13.11.2009 la 15:15

Intradevar, gutuia este o munune, eu o consum, dar din pacate nu o pot consuma cruda, din cauza unei gastrite care ma supara.

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha
trimite

Horoscop

21 Aprile - 20 Mai
Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioara Balanta Scorpion Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Astăzi este o zi potrivită să stai de vorbă cu cei dragi, mai ales cu copiii, fiind dispus să le oferi atenţie şi să le...
Toate zodiile

Sondaj

Ce metoda folosesti pentru a-ti pastra inima sanatoasa?

Calculator de greutate ideala

cm
kg